Cine răspunde pentru criminalii din trafic?

default

Dimensiune font:

| 22-07-2017 05:45

Modul de organizare a şcolilor de şoferi, legislaţia şi intervalul mare de timp între şcoală şi examenul auto au generat discuţii aprinse între membrii Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Iaşi * pe plan local, autorităţile admit că nu pot lua nicio măsură pentru îmbunătăţirea acestei activităţi * judeţul Iaşi este penultimul în ţară la cifra celor care promovează examenul auto * anul acesta, în urma controalelor Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, o şcoală de şoferi a rămas fără autorizaţie din cauza neregulilor depistate, iar în alte unităţi de instruire auto orele nu se efectuau, deşi erau trecute pe hârtie


Situaţia şcolilor de şoferi din judeţul Iaşi a fost una din cele mai sensibile teme dezbătute anul acesta în cadrul şedinţelor Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Iaşi. Reprezentanţii instructorilor auto din judeţ, prin vocea Asociaţiei profesionale a formatorilor auto Pro Safe Drive Iaşi, trag un semnal de alarmă cu privire la imaginea judeţului şi la problemele care influenţează negativ securitatea rutieră. Aceştia consideră că Ministerul Transporturilor nu se implică în mod real în securitatea rutieră. „Şcolile de şoferi trebuie să raporteze Ministerului Transporturilor coeficientul de promovabilitate înregistrat. Dacă în Iaşi acesta este sub 30%, şcolile de şoferi din Iaşi raportează procente de 75%, 80% sau chiar 90%. Probabil că aceste raportări rămân undeva prin sertare, fără a fi analizate, şi rămân fără niciun fel de urmări. La ora actuală, în Iaşi, programările pentru examene au ajuns, practic, până în luna noiembrie, ceea ce reprezintă o problemă serioasă. Fără a lua în discuţie toate cauzele, la o analiză mai atentă se observă că mulţi din cei care se prezintă la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) sunt la al doilea sau al treilea examen”, a declarat Antonio Marcelli, preşedintele Asociaţiei profesionale a formatorilor auto Pro Safe Drive Iaşi. Acesta mai subliniază faptul că timpul dintre absolvirea şcolii şi momentul susţinerii examenului auto este mult prea mare. „Dacă aceşti timp, în cazul Iaşului, ajung la 3-4 luni, este evident că elevul îşi pierde din capacităţile pe care le avea la terminarea pregătirii. Conform dispoziţiilor legislative ale Ministerului Transporturilor, o grupă de elevi dintr-o şcoală de şoferi poate avea 40 de persoane, contrar oricăror principii pedagogice, iar orice persoană poate ajunge profesor de legislaţie rutieră într-o şcoală de şoferi, după ce a parcurs doar 12 ore de psiho-pedagogie. Cred că suntem singura ţară din Europa unde cineva poate ajunge profesor cu o asemenea pregătire”, au mai precizat reprezentanţii Asociaţiei profesionale a formatorilor auto Pro Safe Drive Iaşi.

 

Evaluarea cursanţilor, o altă problemă

După evaluarea făcută la absolvirea şcolii de şoferi, urmează o evaluare făcută de către DRPCIV, la examenul pentru obţinerea permisului de conducere. Aici, reprezentanţii formatorilor auto identifică alte nereguli. „Există probleme, atât la evaluarea teoretică, dar şi la cea practică. Evaluarea teoretică se face pe calculator, prin rezolvarea unui chestionar. Aceste chestionare nu sunt corect alcătuite, alternând întrebări foarte simple cu altele exagerat de dificile. Fără să intrăm în amănunte, să spunem doar că unele întrebări de prim ajutor stârnesc ilaritate printre medici, iar unele întrebări de mecanică, fără nicio utilitate reală, pot fi rezolvate doar de specialist în domeniu. În ceea ce priveşte evaluarea practică, se constată lipsa unor proceduri clare, a unor criterii bine definite de examinare şi o pregătire superficială a evaluatorilor, în special celor nou veniţi în sistem”, au mai adăugat reprezentanţii asociaţiei.

 

Amenzi usturătoare pentru şcolile de şoferi

Nenumărate nereguli în activitatea şcolilor de şoferi au fost descoperite de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), în cadrul unor acţiuni desfăşurate la nivelul judeţului Iaşi. În prezent, în judeţul Iaşi sunt 11 institute de Formare Profesională în Transporturi, din care 9 în Iaşi şi două în Paşcani. „Trebuie să recunoaştem că în privinţa procesului de pregătire profesională există mari diferenţe între aceste instituţii. După cum se constată şi în domeniul şcolilor de şoferi, ca şi în învăţământ în general, există unităţi de elită, unităţi mai bine cotate sau mai slab cotate. Se pare că, în curând, procesul de pregătire din aceste institute va fi monitorizat pe baza unui program de calculator, asemenea şcolilor de şoferi. La ora actuală, ISCTR nu are acces la baza de date oferită de aceste programe”, a declarat Cristian Afloroaie, inspector coordonator judeţean în ISCTR. În privinţa şcolilor de şoferi, acesta spune că poziţia ocupată de judeţul Iaşi în clasamentul eficienţei acestor unităţi de pregătire a viitorilor conducători auto, aflându-se pe penultimul loc în ţară, este îngrijorătoare. Reprezentanţii ISCTR spun că de vină pentru această situaţie este planul de învăţământ şi programele şcolare, legislaţia, cazuri în care, deşi pe caietul cursantului orele sunt trecute, în realitate nu sunt efectuate, şcoli care trimit elevii la examenul teoretic fără să aibă orele practice efectuate, durata orelor de conducere nu este respectată, iar examenele de absolvire la încheierea pregătirii şcolare nu se fac ori sunt superficiale. În 2016, ISCTD a efectuat 46 de controale la sediile şcolilor de şoferi, fiind constatate şi sancţionate 6 abateri cu un cuantum de 26.250 lei, iar în 2017 au fost deja efectuate 12 controale, care s-au materializat într-o amendă de 6.000 de lei şi retragerea autorizaţiei pentru o şcoală de şoferi. 

 

***

Unul dintre cele mai grave incidente petrecute pe străzile Iaşului a fost provocat de Claudiu Paşnicu, în luna februarie, în Podu Roş. Fără nicio explicaţie, acesta a depăşit neregulamentar o coloană de vehicule, aflată în aşteptare la semafor, şi a intrat cu viteză în intersecţie, pe culoarea roşie a semaforului, unde s-a izbit violent cu un alt autoturism, provocând moartea a două persoane. Acesta este unul din cazurile în care examenele auto ar trebui să practice o evaluare psihologică mai amănunţită a candidaţilor pentru obţinerea permisul

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei