Cinematograful „Independenţa” rămâne raiul boschetarilor EXCLUSIV
Dimensiune font:
* fosta instituţie de spectacole din municipiul Vaslui va rămâne reşedinţa „de lux” a boschetarilor * situaţia a apărut în urma refuzului proprietarului, RADEF, de a aviza pozitiv protocolul de preluare a spaţiului de către municipalitate * în urmă cu un an, acelaşi proprietar încuviinţa preluarea ambelor cinematografice din localitate * celălalt cinematograf, situat chiar în centru Vasluiului, este un fel de WC ultracentral în aer liber
Cinematograful „Independenţa” din municipiului Vaslui va rămâne reşedinţa de lux a boschetarilor din oraş, care l-au şi incendiat în urmă cu câţiva ani, în vreme ce celălalt astfel de spaţiu, „Modern”, este predestinat a servi drept un fel de pişoar ultracentral în aer liber.
Aceasta este starea de lucruri pe care cei de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) par hotărâţi să o conserve, exprimându-şi recent dezaprobarea faţă de hotărârea Consiliului Local (CL) Vaslui din ianuarie 2016 de a prelua „Independenţa”. Pe atunci, recunoscând că nu vor putea investi în cele două spaţii, proprietarii de la RADEF şi-au dat acordul de principiu pentru un protocol de preluare pentru ambele spaţii, cerând o hotărâre de CL în acest sens. „Am făcut cerere pentru preluare, am aprobat în CL, aşa cum ni s-a cerut, însă apoi am primit un aviz negativ din partea celor de la RADEF”, spune viceprimarul Dragoş Cazacu.
Gâlceavă pe tema cinematografului
În urmă cu un an, consilieri locali vasluieni întruniţi în şedinţă s-au certat mult şi bine dacă să preia ambele cinematografe sau numai unul. Primăria a propus chiar respingerea protocolului de preluare a celor două cinematografe abandonate de RADEF, din cauza presiunii financiare pe buget, însă consilierii au decis că „soluţia rezonabilă” este ca primăria să reabiliteze doar „Independenţa”, pentru că este o clădire mai nouă şi întrepătrunsă cu un bloc de locuinţe. „Va trebui să decidem asupra uneia dintre variante. Sunt clădiri deosebit de importante pentru că fac parte din dotările edilitar-gospodăreşti ale municipiului nostru. Normal ar fi să fie transmise la noi şi să vedem cum le utilizăm”, spunea primarul Vasile Pavăl, care însă menţiona că există obligaţia ca, timp de 15 ani, să le fie păstrat obiectul de activitate, în condiţiile în care sălile de cinema din oraş fuseseră închise din cauza lipsei de interes a publicului faţă de marele ecran.
„Cele două incinte nu sunt prevăzute cu scenă şi, practic, în afară de proiecţie de film, nu se mai poate organiza nimic. Presiunea pe buget este foarte mare şi drumul de parcurs este destul de lung”, a mai spus primarul, enumerând expertiza, reproiectarea şi lucrările de construcţie propriu-zise printre paşii care ar trebui făcuţi.
În final, s-a mers pe preluarea cinematografului Independenţa, argumentele referindu-se la faptul că imobilul este mai nou şi face parte dintr-un bloc de locuinţe. Primăria l-a preluat fără niciun entuziasm, numai pentru a salva clădirea de la degradarea totală. RADEF însă se pare că are tocmai acest „plan” cu imobilul.
Despre soarta celuilalt cinematograf, „Modern”, care se află în plin centrul oraşului, de asemenea, nu se ştie nimic, din moment ce, de câţiva ani, RADEF nu răspunde la nicio solicitare a Primăriei Vaslui. În urmă cu un an, Pavăl vorbea despre montarea unor pancarde prin care vasluienii să fie informaţi că starea clădirii şi mirosurile care le întorc nasul nu sunt vreo vină a municipalităţii. Pe imobilul părăginit de-a binelea se dezvoltă de ani buni o vegetaţie „luxuriantă”, simbol al uitării din partea statului.
Ovidiu IANCU
„Sunt clădiri deosebit de importante pentru că fac parte din dotările edilitar-gospodăreşti ale municipiului nostru” - primarul Vasile Pavăl
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau