Cluburi ale pensionarilor în fiecare cartier
Dimensiune font:
În fiecare cartier din municipiul Suceava ar trebui amenajat un club al pensionarilor. Cel puţin aşa susţine deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, preşedinte al ALDE Suceava. „Nu doar într-o speluncă insalubră de la baza Obcinilor care, pretenţios, e denumită Clubul pensionarilor. Este necesar ca în toate cartierele trebuie să existe un spaţiu larg, dotat şi curat pentru pensionari”, reliefează Băişanu, punctând că era de datoria actualei administraţii municipale să rezolve această problemă, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. El a spus că alături de colegii consilieri locali Ovidiu Milici, Cernescu Marius şi Dan Roibu, va iniţia un proiect de hotărâre de Consiliu Local, prin care să determine conducerea administraţiei locale să rezolve această problemă. Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau