Colegiul „Ferdinand I” Bacău, la 150 de ani de existență
Dimensiune font:
Începând de luni, Colegiul „Ferdinand I” Bacău organizează Săptămâna „Ferdinand 150”, o săptămână cu numeroase activități școlare-culturale și religioase, la împlinirea a o sută cincizeci de ani de existență. Colegiul Naţional „Ferdinand I” se bucură de un renume de excepţie printre unităţile şcolare din judeţ şi din ţară, ca urmare a unei evoluţii în timp, de-a lungul a 150 ani de existenţă, în care şi-a conturat identitatea; a consacrat o tradiție de mare valoare și de performanță, care a hrănit generații de adolescenți, ca o garanție a reușitei în viață. Este drumul parcurs de Gimnaziul clasic din 1867 la Colegiul Naţional de astăzi. În existenţa sa, gimnaziul, Liceul „George Bacovia” şi apoi Colegiul “Ferdinand I”, a avut şi are ca profesori oameni de mare prestigiu cultural şi academic. Chiar şi o înşiruire succintă nu poate exclude numele unor personalităţi precum: Garabet Ibrăileanu, D.D. Pătrăşcanu, Gheorghe Dima, Vasile Pârvan, Nicolae Corivan, Lascăr Veniamin, Panait Topliceanu, Grigore Haralambie Grandea ș.a. Prin pasiunea cu care şi-au îndeplinit misiunea de dascăli, au contribuit esenţial la formarea multor generaţii, între care se regăsesc atât de mulţi foşti elevi. Menţionarea doar a câtorva nume este ilustrată pentru înţelegerea exactă a ceea ce reprezintă, prin elevii săi, acest locaş de cultură: Solomon Marcus, Toma Caragiu, Radu Beligan, Constantin Arseni, Gheorghe Cartianu, Eugen Uricariu, Vladimir Hanga, Diana Lupescu, Nicolae Şova, Ioan Berilă, Gh. Platon ș.a.
Manifestările Săptămânii „Ferdinand 150”, vor debuta, după cum ne-a declarat coordonatorul evenimentului, părintele profesor Bogdan Neacșu, cu ziua de luni, 20 noiembrie cu slujba Te Deum oficiată de Î.P.S. Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, urmată de Conferința „Tinerii ȋntre libertate și resposabilitate”, susținută de părintele diacon lect. dr. Sorin Mihalache. Între orele 11,00 – 12.00 este programat un Concert educativ susținut de Filarmonica „Mihail Jora”. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau