Comisarii de mediu au închis 12 gatere
Dimensiune font:
Măsura a fost luată în urma constatării unor nereguli * problemele au fost taxate şi cu amenzi în valoare de 122.000 de lei
În ultimele 5 luni, comisarii de mediu suceveni au desfăşurat nu mai puţin de 67 de acţiuni de control care au vizat modul în care agenţii economici cu activitate de exploatare forestieră respectă prevederile legale în domeniul protecţiei mediului. Ei au urmărit ariile naturale protejate, modul în care sunt conservate habitatele naturale, cum este îngrijită flora şi fauna sălbatică, precum şi cum sunt gestionate deşeurile rezultate în procesul tehnologic de exploatare a materialului lemnos.
Adriana Iordache, şefa Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, a anunţat că în urma descinderilor la operatori s-au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor date ridicându-se la 122.000 de lei. Conform comisarului şef, la acestea se adaugă şi unele sancţiuni complementare, în 12 cazuri dispunându-se suspendarea activităţii de exploatare forestieră.
Pe parcursul verificărilor, comisarii de mediu au descoperit că în cele 12 situaţii activităţile de exploatare a masei lemnoase aveau loc în lipsa actelor de reglementare pe linie de mediu, la 5 operatori constatându-se că materialul lemnos era depozitat pe malul cursurilor de apă sau că transportarea buştenilor se făcea prin albia râurilor şi pârâurilor. În consecinţă, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava a stabilit în sarcina operatorilor economici cu pricina măsuri şi termene de intrare în legalitate, dar şi de remediere a deficienţelor reliefate cu prilejul controalelor. „Avertizăm operatorii economici care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră că aceste acţiuni vor continua şi că, în caz de nerespectare a legislaţiei privind protecţia mediului, se vor aplica sancţiuni drastice”, a atenţionat Adriana Iordache, şefa Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu. Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau