Concurs pentru postul de director general al Poliţiei Locale Iaşi
Dimensiune font:
La un an de la numirea comisarului Georgel Grumeza pe postul de director general al Poliţiei Locale, municipalitatea ieşeană a aprobat condiţiilor de participare la concursul de promovare în funcţia publică de conducere vacantă de şef al acestei instituţii. „Vom organiza acest concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de director general al Poliţiei Locale Iaşi, deoarece această funcţie figurează vacantă în Statul de Funcţii aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Iaşi. Ulterior aprobării, Primăria Iaşi va înştiinţa Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici despre organizarea şi desfăşurarea concursului în vederea constatării îndeplinirii condiţiilor legale şi pentru desemnarea reprezentanţilor ANFP în comisiile de concurs şi soluţionare a contestaţiilor”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. ,Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcţie publica de conducere, candidatul trebuie să fie absolvent de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administratiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, să fie numit într-o funcţie publică din clasa I, să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului şi să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau