Condamnaţi după o faptă GROAZNICĂ
Dimensiune font:
Magistraţii i-au condamnat pe trei indivizi la pedepse cu executare, după ce şi-au făcut de cap * cei trei sunt cunoscuţi ai oamenilor legii, având probleme şi în trecut
Trei indivizi s-au ales cu pedepse, după o faptă abominabilă. Astfel, la finele săptămânii trecute, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Ioan Busuioc la pedeapsa rezultantă de şapte ani şi şase luni de puşcărie, pentru violare de domiciliu şi viol.
În acelaşi dosar, judecătorii l-au condamnat pe Vasile Munteanu la cinci ani, şase luni şi 20 de zile de detenţie, pentru complicitate la viol, iar, în privinţa acuzaţiei de violare de domiciliu, instanţa a dispus încetarea procesului în cazul acestuia, ca şi în cazul lui Cristian Marian Munteanu. Totuşi, magistraţii l-au condamnat pe acesta din urmă la opt ani de închisoare, tot pentru complicitate la viol.
„Instanţa admite acţiunea civilă formulată de A.A., în cadrul procesului penal şi îi obligă pe inculpaţii Busuioc Ioan, Munteanu Vasile şi Munteanu Cristian Marian, în solidar, să plătească daune morale de 10.000 de lei”, au menţionat judecătorii ieşeni. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanţa superioară.
Certaţi cu legea
Procesul celor trei indivizi a început pe data de 30 iulie 2015. Conform procurorilor, în urmă cu mai bine de doi ani, cei trei ar fi contribuit la agresarea sexuală a unei femei.
Ulterior, victima s-a plâns poliţiştilor de cele întâmplate, iar indivizii au fost trimişi în judecată de către procurori. Anchetatorii au mai menţionat că cei trei sunt cunoscuţi ai oamenilor legii, ei având probleme în Justiţie şi în urmă cu câţiva ani, fiind condamnaţi.
De remarcat că pedepsele primite anterior au fost luate în calcul la emiterea actualei sentinţe, de către magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau