Condamnaţi pentru matrapazlâcuri cu bani europeni
Dimensiune font:
Doi bărbaţi au fost condamnaţi pentru obţinerea unor fonduri europene destinate agriculturii * cei doi au fost obligaţi şi la plata unor despăgubiri către Agenţia de plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)
Doi ieşeni s-au ales cu pedepse din partea magistraţilor, după ce au fost acuzaţi de comiterea unor infracţiuni. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Constantin Ciornei la un an şi zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Obligaţi să plătească despăgubiri către APIA
În acelaşi dosar, instanţa a dispus condamnarea lui Gheorghe Nicăi la pedeapsa rezultantă de trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
„Instanţa obligă inculpaţii să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. De asemenea, inculpaţii au fost obligaţi la prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, timp de 60 de zile, câte două ore pe zi, în cadrul Primăriei Podu Iloaiei sau la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Podu Iloaiei, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de probaţiune”, au menţionat judecătorii ieşeni.
Mai mult, judecătorii au admis acţiunea civilă formulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi l-au obligat pe Constantin Ciornei să achite suma de 41.793,76 lei, iar pe Gheorghe Nicăi – la plata sumei de 17.329,95 lei. De remarcat este faptul că decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.
Procesul celor doi acuzaţi de fapte de corupţie a început pe data de 20 decembrie 2017, după ce procurorii au susţinut că aceştia ar fi obţinut în mod nelegal fonduri europene. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau