Consilier judeţean acuzat de evaziune fiscală
Dimensiune font:
DIICOT Bacău a făcut zeci de percheziţii * mai multe persoane au fost aduse la audieri pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional * printre ele şi un om de afaceri din Certeze, dar şi un consilier judeţean din Bacău
Procurorii de la DIICOT Bacău au făcut percheziţii joi dimineaţă, în mai multe judeţe. Se pare că e vorba de 40 de percheziţii, dintre care 24 ar fi în judeţul Bacău. Printre cei vizaţi în Bacău s-ar afla şi un consilier judeţean din partea Partidului Democrat Liberal.
În total, 16 persoane ar fi fost aduse la audieri, printre ele şi Gheorghe Dorle, om de afaceri din Certeze, Satu Mare. Acesta a fost luat de acasă cu mascaţii şi adus la audieri, lucru pe care îl consideră un abuz pentru că până acum nu ar fi primit nicio citaţie din partea DIICOT. Dosarul instrumentat ar fi unul de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional. Audierile s-au încheiat trziu, în noapte. Opt persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi prezentate ieri dimineaţă tribunalului Bacău, cu propunere de arestare prevetivă. Conform portalului instanţei, printre cei 8 este şi consilierul judeţean Laurenţiu Ganea, din partea PDL. Surse din cadrul anchetei spun că, cei acuzaţi ar fi făcut achiziţii intracomunitare şi au făcut artificii contabile pentru a plăti mai puţină TVA şi mai puţin impozit pe profit. Deocamdată, cei de la DIICOT nu au oferit informaţii suplimentare, promitând un comunicat de presă, care până vineri la ora 16.00 nu a fost trimis.
Cristina Maria CUCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau