Consiliul Judeţean dă în judecată sute de salariaţi
Dimensiune font:
Printre aceştia se numără şi un fost preşedinte * instituţia cere 2 milioane de euro
Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani îşi va acţiona în judecată un fost preşedinte, dar şi sute de salariaţi, pentru a recupera peste două milioane euro. Este vorba despre procese pe care intenţionează să le deschidă împotriva lui Mihai Ţâbuleac, preşedinte al CJ în perioada 2008-2012, salariaţi ai instituţiei şi ai Direcţiei de Asistenţă şi Direcţiei de Drumuri.
Asta după ce ultimul control al Curţii de Conturi a scos în evidenţă faptul că nu s-a făcut nimic pentru recuperarea a aproape două milioane de euro constând în sume de la contractele de eliminare a efectelor inundaţiilor din 2008, de sporuri şi alte drepturi salariale acordate angajaţilor. „Este vorba despre mulţi funcţionari din CJ”, a spus Florin Ţurcanu, preşedintele CJ. Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ Botoşani, susţine că în multe cazuri s-au depăşit cei şase ani până la prescripţie. „Da, Curtea ne cere nouă să recuperăm şi să facem tot ce se poate pentru recuperarea banilor, cu toate că asta trebuia să facă fosta conducere a CJ-ului. Dacă nici noi nu vom face nimic, atunci Curtea ne va imputa nouă, cei care conducem acum, sumele şi în scurt timp vom demara procesele, inclusiv împotriva fostului preşedinte Mihai Ţâbuleac”, a declarat Sorescu. Contactat telefonic, Mihai Ţâbuleac a spus că este o obişnuinţă a actualei conducere a CJ să arunce vina pe foştii lideri din mandatul trecut. „Ei nu fac decât să se spele pe mâini. Nu văd ce vină am eu că ei au lăsat să se ajungă la depăşirea termenelor de prescripţie”, a spus Ţâbuleac.
Alina CALINIUC
Acţionaţi în instanţă vor fi aproape toţi salariaţii de la femeie de serviciu sau portar până la personal cu funcţii de conducere
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau