Consultare privind domenii de interes public
Dimensiune font:
Edilii vor să afle părerea cetăţenilor privind domeniile ce vor fi obiectul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului * băcăuanii sunt invitaţi dă răspundă la un chestionar referitor la 11 domenii de interes public
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bacău au precizat că invită cetățenii să participe la o campanie de consultare privind unsprezece domenii de interes public care vor face obiectul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului pentru perioada 2014 – 2020.
Conform edililor, este vorba despre domeniile Educație, Cultură, Sănătate, Incluziune socială, Sport, Siguranță publică, Comunități și culte, Societate civilă, Economie și competitivitate, Cercetare și inovare, Mediu, precum şi Conectivitate și mobilitate urbană.
„În baza acestei strategii, Municipiul Bacău își va fundamenta portofoliul de proiecte de dezvoltare urbană integrată care urmează să fie implementate până în anul 2023 din fonduri europene și din alte surse”, au precizat reprezentanţii Primăriei Municipiului Bacău.
Impact pe termen lung
De remarcat este faptul că acest chestionar este realizat în contextul elaborării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bacău pentru perioada 2014 – 2020.
De asemenea, răspunsurile furnizate prin acest chestionar vor fi avute în vedere în procesul de definire a direcțiilor și proiectelor strategice pe care și le va suma autoritatea locală în vederea dezvoltării municipiului.
Potrivit edililor, chestionarul poate fi studiat pe site-ul Primăriei Municipiului Bacău, completarea lui durează aproximativ 15 minute şi se preconizează că va avea un impact pe termen lung asupra calității vieții în oraș. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau