Consultaţii gratuite pentru copii, de Ziua Mondială a Vederii
Dimensiune font:
De câţiva ani, pentru copiii din Iaşi există posibilitatea depistării precoce a unor eventuale afecţiuni oftalmologice. Consultaţiile sunt oferite gratuit de către conf. univ. dr. Camelia Bogdănici şi urmăresc nu numai o evaluare a stării de sănătate a celor mici, ci şi o modalitate de a marca Ziua Mondială a Vederii.
În fiecare an, în a doua zi de joi a lunii octombrie, se sărbătoreşte Ziua mondială a vederii, eveniment care este marcat în România din 2016, după ce a fost aprobată o iniţiativă legislativă privind acest lucru. Iniţiativa a aparţinut conf. univ. dr. Camelia Bogdănici şi a fost aprobată în mandatul în care a fost deputat UNPR de Iaşi. „Atunci când am depus această iniţiativă nu exista o astfel de lege la noi în ţară, iar colegii mei oftalmologi m-au rugat să fac demersuri pentru a fi aprobată. De fapt, România şi Albania erau singurele ţări din Uniunea Europeană unde nu exista o lege a vederii. Doar în lumea oftalmologiei se sărbătoreşte şi, din păcate, la nivel naţional, de minister încă nu am avut un răspuns evident”, a spus dr Camelia Bogdănici, care astăzi va face un screening gratuit pentru copiii de vârstă preşcolară şi şcolară.
„Voi folosi un aparat foarte performant, obţinut printr-un grant oferit de Lions Internaţional, club din care fac şi eu parte. De altfel, la screening vor participa şi colegele mele din Lions Iaşi. În România există doar 10 aparate pentru screening oftalmologic la copil şi de aceea am orientat această acţiune către cei de vârstă preşcolară şi şcolară mică. Urmărim prevenirea şi depistarea precoce a anumitor afecţiuni care pot duce la scăderea acuităţii vizuale. Copiii depistaţi cu probleme vor fi programaţi pentru un consult gratuit în altă zi, în care li se vor face toate investigaţiile”, a punctat conf. univ. dr. Camelia Bogdănici. În anii anteriori, în urma unui astfel de screening au fost depistaţi micuţi cu probleme care au fost ajutaţi ulterior, unele cazuri fiind orientate inclusiv către specialişti din străinătate.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Prevenirea Orbirii, la nivel global, aproximativ 285 milioane de oameni au vederea afectată parțial sau total. La nivel global, cauzele orbirii sunt următoarele: cataractă (51%), bolile copilăriei (4%), viciile de refracție (3%), opacitatea corneei (4%), degenerescența maculară legată de vârstă (5%) și glaucom (8%).
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau