Contrabandă cu scutece pentru copii
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, în timp ce transporta aproximativ 50.000 de scutec pentru copii, fără să deţină documente legale pentru aceste bunuri. Potrivit purtătorului de cuvânt al SPF Vaslui, Irina Mirică, poliţişti de frontieră aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Rîşeşti, un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în România, condus de către un cetăţean în vârstă de 33 de ani.
„La controlul de frontieră efectuat asupra autovehicului au fost descoperite 49.378 bucăţi de scutece pentru copii, de diferite mărimi, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă şi transport. Cu privire la cele constate, bărbatul a declarat că intenţiona să comercializeze bunurile în României”, a declarat Irina Mirică. Poliţiştii de frontieră l-au sancţionat contravenţional pe cetăţeanul care transporta marfa, iar bunurile în valoare de aproximativ 50.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării. Ioana TOMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau