Contracepţie în comunităţile de rromi
Dimensiune font:
Programul Naţional pentru Sănătatea Femeii şi Copilului a fost foarte bine primit de către femeile rrome din comunele Căiuţi şi Ştefan cel Mare, care au apelat în număr mare la cabinetul de planning familial din cadrul spitalului din Oneşti. Ele au cerut sfaturi de la medicul de familie din Căiuţi, care le-a redirecţionat către Oneşti, de unde se distribuie medicamentele. Categoriile care beneficiază de contraceptive gratuite sunt elevele, studentele, persoanele aflate în şomaj, persoane care fac parte din familii ce beneficiază de ajutor social, femeile cu domiciliul stabil în mediul rural, cele care au făcut un avort la cerere într-o unitate sanitară publică sau alte persoane fără venituri.
Clara TOMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau