Controale printre vânzătorii de mărţişoare
Dimensiune font:
Săptămâna trecută, poliţiştii locali au intensificat acţiunile în cartierele din municipiul Iaşi, în vederea asigurării unui comerţ civilizat prin respectarea prevederilor legale. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate în rândul comercianţilor cu mărţişoare şi flori naturale de sezon, au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale. Potrivit Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 500 şi 5.000 lei. „Persoanele în cauză efectuau acte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu putea fi dovedită. În plus, ca măsură complementară au fost ridicate în vederea confiscării peste 350 de mărţişoare”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale. De asemenea, 11 comercianţi au fost sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 100 şi 1.000 lei pentru fapte de comerţ ambulant neautorizat, comercializarea de altele produse decât cele înscrise în autorizaţie. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau