Copii abuzaţi de propriile rude!

default

Dimensiune font:

| 21-03-2018 05:45

În ultimul deceniu, în judeţul Iaşi, cazurile de copii abuzaţi au fost destul de des întâlnite * părinţii care îşi maltratează copiii pot ajunge la puşcărie * conform legislaţiei în vigoare, există mai multe fapte care pot duce la un astfel de deznodământ

Specialiştii susţin că există numeroase moduri în care părinţii greşesc faţă de copiii lor, încât ar putea să ajungă la puşcărie din acest motiv. De multe ori, părinţii nici măcar nu conştientizează sau refuză să creadă că ceea ce le fac copiilor le-ar putea aduce o sancţiune atât de gravă.

Reglementarea specifică pentru drepturile copiilor se află în Legea nr. 272/2004 şi, deşi acest act normativ nu face trimiteri clare la pedepse cu închisoarea, drepturile pe care le prevede sunt apărate de alte acte, precum Codul Penal. Aşadar, părinţii care refuză să-şi lase copiii să meargă la şcoală pot fi pedepsiţi cu închisoare de la trei luni, până la un an. „Părintele sau tutorele care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace pe minor să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la trei luni, la un an sau cu amendă”, se arată în Codul Penal.

În eventualitatea în care, pe lângă interzicerea accesului la educaţie, părinţii îi mai şi lipsesc de libertate pe micuţi, ar putea fi luată în calcul şi infracţiunea de lipsire de libertate. În asemenea cazuri, pedeapsa poate fi de la trei, la zece ani de detenţie. Condamnaţi pentru că îşi duc odraslele la cerşit

Părinţii care îşi pun copiii să cerşească riscă pedepse între unul şi cinci ani de închisoare, iar cei ce se folosesc de prezenţa copilului pentru a cere mila publicului pot primi o pedeapsă cu închisoarea de la trei luni, la doi ani sau o amendă. Mai mult, „reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună, la trei luni sau cu amendă”, potrivit Codului Penal.

Pe de altă parte, abandonul de familie poate fi sancţionat cu închisoarea de la şase luni, la trei ani şi presupune părăsirea copilului de către cel obligat să-l întreţină, neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere sau neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere.

De asemenea, actul sexual de orice natură comis în prezenţa unui copil care nu a împlinit vârsta de 13 ani se poate pedepsi cu închisoarea de la şase luni, la doi ani sau cu amendă.

Pedepsit pentru corupere sexuală

Un caz recent este cel al unui individ care a fost pedepsit de judecători, după ce a fost acuzat de comiterea unor fapte oribile. Astfel, în urmă cu câteva luni, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Ionel S. la doi ani şi opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor. De asemenea, acesta a fost achitat pentru rele tratamente aplicate minorilor, pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege”. Totuşi, instanţa l-a obligat pe ieşean la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Iaşi - Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Judecătorii au admis în parte acţiunile civile ale minorelor şi l-au obligat pe individ la plata unor daune în valoare totală de 10.000 de euro. Decizia nu a fost una definitivă, ea putând fi atacată la instanţa superioară. Procesul individului a început pe 25 aprilie 2016. Potrivit anchetatorilor, în urmă cu mai bine de un an, acesta ar fi abuzat două copile.

Trei decenii de puşcărie

Unul dintre cele mai şocante cazuri care a avut loc în judeţul Iaşi a fost scos la iveală în urmă cu mai bine de zece ani. Un sătean din localitatea Deleni, Adrian Grancea, individul care le-a arătat copiilor săi că iadul este mai aproape decât şi-ar închipui, a fost condamnat la trei decenii de temniţă. Oamenii legii au arătat că, după ce le-a bătut cuie în cap propriilor copii, Grancea a început şi să întreţină raporturi sexuale cu aceştia. Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea individului la 30 de ani de temniţă. De asemenea, acesta a fost obligat să achite despăgubiri morale în valoare de 25.000 de lei către băieţelul şi fetiţa pe care i-a batjocorit. Oamenii legii l-au acuzat atunci pe Grancea de comiterea a două infracţiuni de viol şi incest şi a patru infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului.

Adrian Grancea a susţinut atunci în faţa anchetatorilor că soacra lui i-ar fi înscenat povestea pentru a-l despărţi de soţie. Potrivit anchetatorilor, după plecarea soţiei lui la muncă în străinătate, individul a început să-şi agreseze copiii. Procurorii au precizat că, începând cu luna iulie 2007, Adrian Grancea a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa, dar şi cu fiul lui de doar opt ani. Oamenii legii au mai spus că, în 2003, Adrian Grancea a mai fost condamnat pentru că a încercat să-i bată un cui în cap unui alt copil de-al său.

Legaţi în lanţuri

În urmă mai bine de opt ani, o femeie şi soţul ei au fost condamnaţi după ce autorităţile au descoperit că aceştia îşi lăsau copiii legaţi în lanţuri şi plecau de acasă. Astfel, judecătorii au decis ca Paula Lemnariu (fostă Grădinaru) şi fostul soţ al acesteia să fie condamnaţi la câte patru ani de închisoare, pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi rele tratamente aplicate minorilor.

Cei doi soţi din localitatea Miroslava au ajuns în atenţia anchetatorilor în anul 2007, după ce s-a descoperit că îşi maltratau copiii. Localnicii din comuna Miroslava au reclamat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului că fetiţa de şapte ani şi băiatul de şase ani ai familiei Grădinaru au fost legaţi de pat cu lanţuri. Pe lângă condamnări, judecătorii au dispus să le plătească şi celor doi copii pe care i-ar fi legat cu lanţuri 10.000 de lei daune morale. Ciprian NEDELCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei