Copii din Iaşi, vizitaţi de oamenii legii
Dimensiune font:
În cadrul Programului-cadru de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor şi a Campaniei „Mai sigur în vacanţă”, iniţiată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, agenţii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat zilele trecute o activitate educativă la Grădiniţa „Tesori”, din municipiul Iaşi, având ca beneficiari 16 copii (cu vârstele cuprinse între trei şi şase ani) şi trei cadre didactice.
În prima partea întâlnirii, informaţiile au vizat măsuri ce trebuie cunoscute şi aplicate pentru siguranţa personală (în familie, la şcoală, pe stradă) şi a bunurilor. În cea de-a doua parte a activităţii, copiii au aflat informaţii despre comportamentele adecvate pe care trebuie să le manifeste în timpul vacanţei de vară în spaţiile publice, în zonele de agrement, în tabere şi excursii, pentru a nu fi implicaţi în incidente. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau