Copiii au dat foc la casă
Dimensiune font:
O familie cu doi copii, din satul Hârţeşti, comuna Mărgineni, a rămas fără locuinţă după ce prichindeii au dat foc la casă ieri dimineață.
Pompierii au intervenit cu 11 subofiţeri, două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi o maşină SMURD. Din primele cercetări, se pare că mezinul familiei, în vârstă de 10 ani, a încercat să aprindă focul folosind motorină, cum probabil mai făcuse. N-a mânuit foarte bine recipientul, iar când a aprins chibritul a luat foc covorul din faţa sobei. De aici, incendiul s-a propagat la întreaga locuinţă. Membrii familiei s-au salvat, dar au rămas doar cu hainele de pe ei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau