Copiii din Iaşi,Bivolari, Tabăra, Botoşani şi Huşi, în vizită la Poliţia de Frontieră
Dimensiune font:
Şi în acest an, cu ocazia aniversarii Zilei Internaţionale a Copilului, structurile Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi-au „deschis porţile” pentru a primi sărbătoriţii Zilei de 1 Iunie, ocazie cu care aproximativ 700 de copii au fost iniţiaţi în tainele meseriei de poliţist de frontieră. Astăzi, 29 mai a.c., începând cu ora 10.00, la sediile structurilor subordonate Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, de pe raza judeţului Iaşi a fost sărbătorită Ziua Internaţională a Copilului, prin activitatea Ziua Porţilor Deschise, ocazie cu care au fost invitaţi 400 copii de la 11 şcoli din zona de competenţă. Sărbătoarea a debutat cu prezentarea aparaturii şi tehnicii folosite pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat. Copiii au avut ocazia să vadă cum funcţionează autospecialele cu termoviziune, aparatele de vedere pe timp de noapte, dar au avut parte şi de o scurtă demonstraţie a poliţiştilor de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ. Activitatea s-a încheiat cu momentul de maximă atracţie pentru cei mici respectiv prezentarea unor exerciţii demonstrative desfăşurate cu ajutorul câinilor de serviciu folosiţi în misiune de poliţiştii de frontieră. Poliţiştii de frontieră le-au explicat copiilor care sunt atribuţiile poliţiştilor de frontieră şi cum se munceşte într-un punct de trecere a frontierei de stat. Micuţii au fost fericiţi să vadă aparatele de termoviziune, să urce alături de poliţiştii de frontieră în autospecialele de intervenţie, însă momentele de maximă atracţie au fost demonstraţiile făcute de poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ şi câinele de serviciu Lof, din dotarea Poliţiei de Frontieră şi prezentarea aparaturii din dotarea compartimentului Criminalistică. La sfârşitul acţiunii micuţii au fost serviţi cu prăjituri şi suc. Cei aproximativ 600 de copii, care pentru câteva ore au fost musafirii poliţiştilor de frontieră au desluşit primele taine ale meserie de poliţist de frontieră.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau