Copilul accidentat grav şi-a revenit ca prin minune
Dimensiune font:
Băieţelul de 10 ani care a fost lovit de o autoutilitară în apropierea Spitalului Judeţean Vaslui şi-a revenit din starea de comă. Potrivit medicilor de la Spitalul de Copii Sfânta „Maria Iaşi”, unde este internat, Robert Andrei Dediu este conştient şi respiră singur, nemaiavând nevoie de ajutorul aparatelor. „Copilul este bine, este conştient, a fost scos de pe ventilaţie mecanică şi evoluţia este favorabilă. A vorbit cu familia, este stabil, dar rămâne internat la Terapie Intensivă”, a precizat dr. Tamara Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii.
Reamintim că micuţul se afla pe trotuar când a fost izbit de o autoutilitară care a încercat să evite impactul cu o altă maşină. Copilul a fost prins sub roata din faţă dreapta a maşinii şi a fost scos de către martorii accidentului. Imediat a fost preluat de o ambulanţă şi dus direct în sala de operaţie la Spitalul Judeţean Vaslui, unde a fost stabilizat. Ulterior, elicopterul SMURD Iaşi l-a preluat şi l-a transferat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” Iaşi, unde se află şi la acest moment. Potrivit medicilor, el a suferit răni grave, având ruptură de splină, leziuni ale organelor interne şi fractură de bazin. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau