Corupția combătută cu un labirint și o prăjitură, la Botoșani FOTO
Dimensiune font:
INEDIT! Asociația Pro Democrația și Direcția Generală Anticorupție au prezentat sub o formă unică botoșănenilor fenomenul corupției. Labirintul Anticorupție, eveniment care face parte din proiectul „Plătește zero pentru ce ți se cuvine”, cu finanțare de la Fundația Hanns Seidel, a încercat să-i nformee pe botoșăneni cu privire la lupta anticorupție.
Pe Pietonalul Unirii, din municipiul Botoșani, a fost amplasat un labirint cu informații despre combaterea corupției. Toți botoșănenii care au vrut să intre în labirint pentru a primi informații a completat și un chestionar cu întrebări despre corupția din sistemul public.
„Pentru toate întrebările care le adresează cetățenii care poate chiar au o problemă și nu știu cui să se adreseze, o pot face chiar aici”, a declarat Iuliana Ionescu, manager de proiect.
Botoșănenii care au intrat în labirintul anticorupție au primit tricouri, iar la final organizatorii au adus un tort anticorupție. De la Botoșani, labirintul va fi dus și în alte localități.
Organizatorii speră ca botoșănenii să fi primit, prin această manifestare, informațiile necesare pentru combaterea corupției.
ONG-urile care au organizat evenimentul au promovat și TelVerde 0800 806 806, linie telefonică gratuită din orice rețea destinată sesizărilor faptelor de corupție.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau