Coşarii, soluţia norocoasă împotriva incendiilor
Dimensiune font:
În cazul incendiilor, firmele de asigurări plătesc poliţele doar dacă hornurile au fost curăţate, în prealabil, de coşari autorizaţi * astfel de servicii avizate ar trebui să funcţioneze la nivelul fiecărei primării, potrivit reprezentantului Guvernului în Suceava * de la începutul anului, pompierii au avut foarte multe intervenţii
Subprefectul de Suceava, Ionuţ Creţuleac, crede că la nivelul fiecărei primării ar trebui să funcţioneze servicii profesionale de curăţare şi verificare a coşurilor de fum. Unul dintre motive este legat de numărul mare al incendiilor. „În ultimele două săptămâni, au fost în medie câte şase sau şapte incendii pe zi”, ne-a declarat Ionuţ Creţuleac. „Au fost zile la începutul acestui an în care am avut şi 21 de incendii într-o singură zi”, a completat şi Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Un alt motiv ar fi plata asigurărilor în caz de incendiu. Sunt situaţii în care oamenii, ale căror locuinţe sunt asigurate, îşi curăţă hornurile cu ajutorul coşarilor neautorizaţi, au ghinionul să le ia foc casa şi firmele de asigurare nu-i mai despăgubesc. Ionuţ Creţuleac a explicat că poliţele de asigurare se plătesc în baza raportului întocmit de pompieri, după stingerea incendiului. Informaţiile din raport trebuie să aibă la bază dovezi, în cazul de faţă documentul eliberat de coşar care face dovada curăţării coşului de fum. „Inspectorii de la ISU trebuie să afle dacă a fost sau nu a fost curăţat coşul de fum, iar în situaţia în care oamenii l-au curăţat trebuie să vină cu o dovadă în acest sens”, ne-a spus Creţuleac.
De unde coşari?
Întrebat cum ar trebui să funcţioneze serviciul pentru curăţare şi verificare a coşurilor de fum şi de unde ar trebui să provină coşarii, Creţuleac ne-a declarat că deocamdată analizează problema şi încercă să identifice soluţii.
Pe de altă parte, paza bună trece primejdia rea. Iată care sunt sfaturile pompierilor pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a locuinţelor şi gospodăriilor. „Nu utilizaţi coşuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din construcţia locuinţelor. Înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecţiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări etc)”, au spus cei de la ISU. Pe timpul funcţionării sobei este nevoie ca uşiţa focarului să fie închisă, iar în faţa sobelor să fie amplasată o cutie metalică de protecţie în cazul căderii accidentale a jarului sau a lemnelor aprinse. „Depozitaţi cenuşa şi jăratecul în gropi speciale, iar în condiţii de vânt stingeţi-le cu apă. Nu construiţi sobele şi coşurile de fum în jurul grinzilor sau altor elemente de construcţie care pot lua foc”, au mai adăugat pompierii.
Oana ŞLEMCO
6-7
Aceasta este media zilnică a incendiilor din ultimele două săptămâni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau