Crima din cartierul Alexandru, investigată pe Facebook! EXCLUSIV
Dimensiune font:
Polițiștii și procurorii speră să adune informații vitale pentru prinderea autorului crimei * anchetatorii au apelat și la metode mai puțin obișnuite, folosindu-se de informațiile de pe Facebook * procurorii speră să-l identifice cât mai repede pe suspect
Oamenii legii recurg şi la metode mai puţin obişnuite pentru a descoperi persoana care a comis recent crima din cartierul Alexandru cel Bun, din Iaşi. Astfel, poliţiştii şi procurorii şi-au îndreptat recent atenţia către reţelele de socializare în cazul tânărului ucis cu o singură lovitură de cuţit, în propriul apartament.
„Am fost contactat de o persoană care s-a recomandat a fi comisar şi care mi-a spus că doreşte să discute cu copilul meu, care a învăţat la aceeaşi unitate de învăţământ ca şi tânărul ucis. Mi-a spus că a găsit numele copilului meu în lista de prieteni de pe Facebook a victimei şi că doreşte să-i adreseze nişte întrebări. I-am dat numărul de telefon şi probabil că va suna să pună întrebările pe care le doreşte”, a declarat părintele unuia dintre foştii colegi ai victimei.
Un mister neelucidat
În urmă cu câteva săptămâni, fiul de 18 ani al unui ofițer SRI a fost găsit înjunghiat în spate chiar de către tatăl său. Procurorii ieşeni au spus că nu existau semne că uşa apartamentului ar fi fost forţată şi că au deja un cerc de suspecţi.
Anchetatorii au confirmat, la trei zile de la producererea crimei, că arma cu care a fost ucis fiul ofiţerului SRI nu îi aparţinea. Mai mult, procurorii spun că au identificat sursa cuţitului, dar au refuzat să facă alte precizări.
„Nu a fost forţată uşa şi nu au fost luate bunuri personale din casă. Există deja un cerc de suspecţi, în acest moment se analizează informaţiile culese de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale şi Poliţia Municipiului Iaşi, informaţii culese din bloc şi din imaginile de pe camerele de supraveghere video care au fost preluate de pe traseul făcut de tânăr”, a declarat Carmina Pascal, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Anchetatorii au stabilit, după ce au verificat camerele de supraveghere din oraş, că, în ziua respectivă, băiatul de 18 ani a plecat de acasă spre Piaţa Unirii, aşa cum făcea în fiecare dimineaţă, pentru a merge la şcoală. Însă, în loc să ia un tramvai spre Copou, unde este liceul la care învăţa, tânărul a luat un mijloc de transport în comun înapoi spre casă. Necropsia a arătat că băiatul avea o singură leziune în spate, o plagă tăiată, provocată prin lovitura unui cuţit. Liceul de Informatică „Grigore Moisil“, din Iaşi, unde a învăţat tânărul, este în doliu. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau