Crimă la Prisecani
Dimensiune font:
O tânără de 28 de ani, din localitatea Moreni (Prisecani), a fost ucisă duminică noaptea de concubin. Mihaela I. avea trei trei fetiţe cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani şi abia se întorsese de la muncă din străinătate. Ovidiu F. (29 ani, din Iaşi), concubinul tinerei, a mers la locuinţa acesteia şi i-a cerut să reia relaţia cu el, însă a fost refuzat. Refuzul Mihaelei l-a înfuriat atât de tare încât pe la miezul nopţii, într-un moment de nebunie, a pus mâna pe un cuţit şi a înjunghiat-o în abdomen după care a încercat să se sinucidă cu acelaşi cuţit. Cei doi au fost descoperiţi în faţa curţii de către un echipaj al poliţiei de Frontieră, care patrula prin zonă. Din nefericire, tânăra nu a mai putut fi salvată. Criminalul a fost transportat la spital. „Bărbatul a fost diagnosticat cu o plagă înjunghiată la nivelul toracelui, fiind supus unei intervenţii chirurgicale la Clinica de Chirurgie Toracică. Starea lui este stabilă”,a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”. Cele trei fetiţe au fost preluate de asistenţii sociali şi duse la un centru pentru minori din Iaşi, unde vor primi consiliere şi îngrijire. A. HURBEA, C. MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau