Crimă pasională la Vlădeni
Dimensiune font:
După ce şi-a înjunghiat concubina, un botoşănean s-a aruncat în fântână
Un bărbat din satul Vlădeni, comuna Frumuşica, a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa aruncându-se într-o fântână. Probabil că sufletul lui Victor Ciubotaru (45 de ani) era încărcat de mari regrete după ce şi-a ucis iubita cu un cuţit din motive doar de el ştiute. Cuprins poate de remuşcări, el şi-a anunţat crima la 112, apoi s-a aruncat în fântână.
Citeşte şi Petreceri de Rusalii printre apele dezlănţuite
Rău la băutură
Tragedia a îngrozit tot satul Vlădeni, cunoscut drept o aşezare de oameni gospodari. Vecinii au spus că Victor Ciubotaru era mare prieten cu paharul şi se certa deseori cu partenera lui când era băut. Alţii spun că scandalurile nu le erau deloc străine celor doi şi şi-au făcut cruce mare când ieri dimineaţa au aflat de omor. Se pare că luni seară bărbatul a mers la câmp ca să adune fân, a băut bine, iar când s-a întors acasă avea chef de scandal. A sărit cu un cuţit la concubina lui, a înjunghiat-o, apoi s-a aruncat în fântână, nu înainte de a-şi mărturisi fapta la 112. Pompierii au scos cadavrul din apă, iar criminaliştii încearcă să clarifice cazul. Victor Ciubotaru are un băiat de 17 ani dintr-o căsătorie anterioară. Vecinii susţin că bărbatul era violent şi că, din această cauză, a fost părăsit de patru femei.
Eva TRANDAFIR
Citeşte şi ANUNŢURI ZIARUL EVENIMENTUL
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Trupurile fără viaţă ale celor doi parteneri au fost preluate de către Serviciul de Medicină Legală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau