Cristian David a fost trimis în judecată
Dimensiune font:
Alături de fostul demnitar vor mai fi judecați Gheorghe Doloiu, acuzat de spălarea banilor, Valeriu Roger Nițescu, şef de cabinet al Ministrului de Interne şi Reformei Administrative, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de trafic de influenţă, spălarea banilor și complicitate la luare de mită și Marian Cristinel Bîgiu prefect al judeţului Buzău, la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor.
Potrivit DNA, în calitate de ministru al Internelor și Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Roger Nițescu, inculpatul David Cristian a pretins, iar în luna februarie 2008, a primit suma de 500.000 de euro de la un denunţător,beneficiar al unor drepturi litigioase.
Această sumă de bani a fost pretinsă și primită de inculpatul David Cristian pentru a-și exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. În acest sens, inculpatul David Cristian a luat legătura cu Bîgiu Marian Cristinel, prefect al judeţului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în această problemă.
600 de mii de euro și pentru șeful de cabinet
În schimbul promisiunii de exercitare a influenței în scopul menționat mai sus, Niţescu Valeriu Roger, în calitate de şef de cabinet al Ministrului de Interne şi Reformei Administrative a pretins și a primit de la aceeași persoană suma de 600.000 euro.

Cristian David a fost senator PNl de Vaslui în perioada 2008-2012
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau