Criză acută de medici
Dimensiune font:
* de câţiva ani, sistemul sanitar nemţean se confruntă cu o lipsă tot mai mare de medici specialişti * degeaba conducerile spitalelor publice organizează concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, cei interesaţi sunt puţini sau renunţă pentru un post mai bine plătit şi condiţii mai bune într-o clinică particulară sau spital din marile oraşe sau chiar străinătate
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ este nevoie de medic primar în ortopedie şi traumatologie, specialist în hematologie, nefrologie, obstetrică-ginecologie, genetică medicală, posturi la care sunt ceva candidaţi. Există însă şi posturi de care nu s-a interesat nimeni, precum cele de la Psihiatrie, Medicină internă, Neurologie, UPU-SMURD, Cardiologie, Epidemiologie, Medicină sportivă, Neurochirurgie, Radiologie şi Imagistică, Anestezie şi Terapie Intensivă şi Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.
Sunt înregistrate situaţii în care unele secţii au un singur medic specialist. Şi Spitalul Municipal de Urgenţă Roman a scos la concurs 10 posturi de medic şi unul de farmacist, însă puţini sunt cei interesaţi. La Roman este nevoie de specialişti în boli infecţioase, medicină de laborator , medicină internă, cardiologie, obstetrică-ginecologie, radiologie-imagistică medicală, endocrinologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, neurologie şi pediatrie.
Salariile mici alungă medicii
Unii manageri de spital caută soluţii, chiar inedite, pentru a reduce lipsa de personal. Este şi cazul Spitalului orăşenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz, unde conducerea spitalului şi primăria susţin că vor acorda şi locuinţe de serviciu medicilor, numai să vină. Lista este lungă. Se vor recruta medici primari, medici specialişti şi medici rezidenţi anul V.
În perioada imediat următoare se scot la concurs posturi de medic pentru secţiile: Obstetrică Ginecologie, Chirurgie Generală, Compartiment Primire Urgenţe, Compartimentul Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, Compartiment Medicină Internă , Cardiologie, Neurologie Terapie Intensivă, Cabinet Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice, dar şi un oftalmolog la Ambulatoriul Integrat al Spitalului. Nici spitalul din Târgu Neamţ nu stă mai bine. Ar fi nevoie de medici la aproape toate secţiile, însă situaţia cea mai grea este la Cardiologie, unde se caută 2 specialişti. Posturile nu sunt atractive din cauza salarizării, a volumul mare de muncă din cauza lipsei de personal, a condiţiilor şi dotărilor din unităţile medicale.
Gianina BUFTEA
Unii manageri de spital caută soluţii, chiar inedite, pentru a reduce lipsa de personal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau