Criză de personal în sistemul de protecţie a copilului
Dimensiune font:
Sistemul de protecţie a copilului funcţionează la acestă oră la cotă de avarie în ce priveşte personalul * ar mai fi nevoie de cel puţin 300 de oameni * una din cele mai dificile situaţii se întâlneşte la locuinţele protejate * salariaţii de aici nu-şi pot lua liber nici măcar sâmbăta şi duminica şi nici nu pot fi plătiţi suplimentar
Nu sunt suficiente infirmiere, nu sunt asistenţi sociali, psihologi, kinetoterapeuţi şi lista ar putea continua. În sistemul de protecţie a copilului e o criză acută de personal. Cea mai dificilă situaţie este la locuinţele protejate, unde sunt persoane cu handicap ce au nevoie de îngrijire permanentă. „ Avem o lipsă acută de personal începând de la personalul de îngrijire şi terminând cu specialiştii. Pe posturile care s-au eliberat în ultima perioada am făcut angajari, dar suntem blocaţi la un anumit nivel. Am vorbit şi cu doamna ministru Rovana Plumb. I-am explicat cum stau lucrurile. Vom vedea ce se va putea face măcar pe anul viitor să avem posibilitatea să facem angajări”, a spus Ionel Armeanu Ştefănică, director general la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC)Vaslui.
Sindicatele luptă şi ele
Membrii de sindicat din sistem au început şi ei negocierile cu ministerul în vederea deblocării unor posturi. În caz contrar, sistemul se poate bloca. „Sindicatele au început lupta la nivel central pentru obţinerea deblocării posturilor, să se poată face funcţional sistemul. Acesta mai are foarte puţin şi se poate bloca. Prin reducerile de personal, prin blocarea posturilor la un moment dat am ajuns să avem acum în jur de 300 de posturi neocupte din necesarul care ar trebui. Nu mai vorbim de standardele la care trebuie ajuns”, a mai spus Armeanu. Cei mai mulţi specialişti din sistem au plecat în urmă cu câţiva ani când li s-au diminuat salariile cu 25% şi li s-au tăiat sporurile. Acum lucrează marea majoritate în străinătate unde sunt bine apreciaţi şi retribuiţi.
„La locuinţele protejate ar trebui să avem câte şase oameni, noi avem doar 2,3. Angajaţii de acolo lucrează cu persoane cu handicap. Ore suplimentare nu putem plăti, libere nu putem da. Sâmbăta şi duminica se plăteste dublu, dar nu putem face nici asta” - Ionel Armeanu Ştefănică, director general la DGASPC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau