Criză de strungari, sudori, electricieni, tinichigii şi zidari
Dimensiune font:
Agenţia Judeţeană pentru Ocupare Profesională Suceava promovează înfiinţarea învăţământului dual, ca soluţie la lipsa tot mai accentuată de muncitori calificaţi în unele meserii importante de pe piaţa muncii. Simona Sofroni, director adjunct al AJOFM spune că instituţia pe care o reprezintă are atribuţii limitate pe această linie, competenţa revenind Inspectoratului Şcolar Judeţean. „Încercăm să susţinem această formă de învăţământ, deşi atribuţiile noastre sunt limitate, fiind mai degrabă apanajul ISJ. Vrem să promovăm învăţământul dual în colaborare şi cu angajatorii, care, de altfel, sunt principalii beneficiari ai modalităţii respective de pregătire şi calificare”, a subliniat oficialul AJOFM.
Ce lipseşte de pe piaţa muncii
Printre meseriile cu mână de lucru deficitară se numără cele de strungar, sudor, electrician, tinichigiu şi zidar, învăţământul dual presupunând organizarea, prin contract cu agenţii economici, a unor clase cu profiluri tehnice. „Firmele se obligă să asigure condiţii pentru efectuarea practicii, iar la final, acestea îi pot angaja pe cei mai buni absolvenţi sau chiar pe toţi”, a reliefat Sofroni. Făcând referire la domeniul tehnic, directorul adjunct al AJOFM a făcut şi o clasificarea a persoanelor ocupate, cât şi a celor disponibile pentru a fi absorbite pe piaţa muncii. „Avem o categorie de vârstă în care intră a persoanelor active, care, chiar dacă se apropie de pensionare, lucrează cu pasiune atât de mult timp cât pot. În categoria de vârstă de mijloc intră cei care au calificare, puţini dintre ei căutându-şi un loc de muncă aici, deoarece optează să lucreze în străinătate. Mai apoi este categoria absolvenţilor care ar putea să îmbrăţişeze o meserie din rândul celor tehnice, dar care doresc să lucreze într-un birou, considerând că alte activităţi ar putea fi - dacă se potae spune aşa - sub demnitatea lor”, a mai spus directorul executiv adjunct al AJOFM Suceava.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau