Criza vaccinurilor continuă
Dimensiune font:
Trei din cinci vaccinuri obligatorii pentru copii nu se mai găsesc la cabinetele medicilor de familie din țară. Este vorba despre vaccinul hexavalent, cel împotriva hepatitei B, dar și cel care se face împotriva tetanosului și difteriei la copiii de 6 ani.
Doctorii vasluieni amână imunizarea, timp în care Ministerul Sănătății caută soluții pentru a depăși criza vaccinurilor. Există părinți care caută anumite vaccinuri de mai bine de patru luni, dar fără rezultat. Mihaela Florescu ar fi trebuit să îi facă fiicei sale a doua doză de vaccin hexavalent, cel folosit pentru prevenirea a șase boli printre care difterie, tetanos, și poliomielită. Vaccinul trebuia administrat la finele anului trecut . Nu a reușit însă să își imunizeze copilul. “Am sunat de nenumărate ori la medical de familie, dar mi-a spus că nu are vaccinul hexacima”, spune femeia.
Asociațiile de părinți atrag atenția că lipsa serurilor duce la o scădere a ratei vaccinării în România, mai ales în condițiile în care țara noastră rata de imunizare este deja 75%, cu 20 de procente sub limita recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Ministerul Sănătății spune că a finalizat licitația de achiziție pentru vaccinul hexavalent, dar contractul va putea fi încheiat abia zilele următoare o dată cu aprobarea bugetului de stat. ~în afară de acest vaccin, alte două din schema obligatorie lipsesc din cabinetele medicilor vasluieni: serul contra Hepatitei B și vaccinul destinat copiilor de 6 ani care previne îmbolnăvirea cu difterie și tetanos. Ultima dată când Vasluiul a primit de la minister vaccinul hexavalent a fost la sfârșitul lunii noiembrie - 3.266 de doze. Stocul s-a epuizat repede, iar în prezent sunt 3.000 de copii rămași neimunizați. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau