Cu maşina în copac
Dimensiune font:
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene s-au deplasat în jurul orei 13.00 la locul producerii unui accident de circulație, pe raza comunei Ivești, la aproximativ 2 km distanță de municipiul Bârlad. În urma cercetărilor efectuate au rezultat următoarele: M. Petru, de 52 ani, din municipiul Bârlad, conducea un autoturism pe DN 11A, din direcția Ivești către Bârlad. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Autovehiculul a părăsit carosabilul, a intrat în coliziune cu un pom de pe marginea drumului, s-a răsturnat pe capotă, după care a luat foc în zona motorului. Cei patru ocupanți ai autovehiculului au reușit să iasă cu ajutorul unor persoane care se aflau în zonă. La Spitalul Municipal Bârlad au fost transportate pentru a li se acorda îngrijiri medicale. Două dintre victime, minorul în vârstă de 8 ani , cu fractură deschisă membru inferior, respectiv mama acestuia în vârstă de 41 ani cu fractură antebraţ stâng şi leziuni faciale, au fost transportate de către echipajul SMURD, la Compartimentul Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad de către echipajul SMURD. Pompierii militari au acţionat pentru stingerea incendiului produs în urma accidentului rutier, precum şi pentru curăţarea carosabilului de resturile rezultate în urma coliziunii. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau