Cum a renăscut din cenuşă un orăşel de provincie

default

Dimensiune font:

| 09-10-2015 06:00

În ultimii cinci ani, faţa Dorohoiului a fost schimbată complet, chiar dacă a fost afectat de inundaţiile din anul 2010 * majoritatea investiţiilor vizează viitorul tinerilor şi al specialiştilor care ar putea contribui la dezvoltarea continuă a oraşului

Inundaţiile care au lovit Dorohoiul în luna iunie a anului 2010 au dus în mod paradoxal la o transformare completă a oraşului. Deşi sute de case au fost distruse şi au existat numeroase victime omeneşti, oraşul reuşeşte în fiecare an să renască şi să se modernizeze. Printre cele mai importante proiecte care au reuşit să schimbe complet faţa oraşului se numără ridicarea unui întreg cartier de locuinţe, reabilitări ale clădirilor, străzilor sau ale obiectivelor importante, dar şi alte investiţii din fonduri europene, prin care, după cum susţine primarul Dorin Alexandrescu, se urmăreşte atragerea tinerilor, dar şi a diferiţilor specialişti care să se stabilească în oraş pentru a contribui la dezvoltarea acestuia în continuare.
Majoritatea investiţiilor s-au desfăşurat şi se desfăşoară în continuare prin intermediul fondurilor europene. O astfel de investiţie este proiectul în valoare de peste 8 milioane de euro prin care au fost realizaţi 22 de kilometri de drumuri de interes local, străzi şi trotuare. Tot în acest proiect a fost inclusă şi modernizarea completă a pietonalului Grigore Ghica, unde sunt fântâni arteziene şi spaţii verzi de peste 1.600 mp.
Tinerii, componentă importantă pentru dezvoltare
Primarul municipiului, ing. Dorin Alexandrescu, susţine că în mare parte, atunci când se vorbeşte despre dezvoltarea oraşului, este asociată cu atragerea tinerilor. În acest scop, se acordă o mare importanţă locuinţelor sociale şi ANL pentru tineri. „În 2011 am dat 100 de apartamente ANL pentru tineri, iar anul acesta se vor mai face alte 48. Ca să putem vorbi despre dezvoltarea oraşului, trebuie să atragem şi să fixăm aici tineri şi specialişti din toate domeniile, cum ar fi cel sanitar, învăţământ sau poliţie”, a declarat ing. Dorin Alexandrescu.
De asemenea, cartierul Dumbrava Roşie, care a răsărit în urma inundaţiilor din 2010, ridicat de la zero, este acum aproape finalizat şi complet locuit.„Am finalizat peste 30 de case sociale cu trei camere, iar acum sunt în construcţie alte 100 de case, dintre care 65 sunt sociale, cu două şi trei camere. Toate sunt alimentate cu energie şi gaz, iar trotuarele şi străzile au fost finalizate. Spunem noi că am reuşit construirea acestui cartier de la zero pentru că atunci când este o problemă extrem de importantă pentru oraş şi banii vin”, a completat primarul Dorohoiului.
Tot special pentru tineri au fost făcute şi investiţiile care ţin de activităţi dedicate timpului liber. Aici se încadrează proiectul de modernizare a cinematografului „Melodia”, cu proiecţii 3D. Proiectul, în valoare de 1,7 milioane lei, presupune ca cinematograful să aibă 200 de locuri, proiecţie digitală şi 3D, plus o terasă în aer liber pe acoperiş. Patinoarul şi bazinul de înot care au fost date în folosinţă în cursul anului trecut au fost realizate din fonduri proprii. Astfel, cu 667.000 lei pentru patinoar şi un milion pentru bazin, dorohoienii s-au ales cu două locuri unde îşi pot petrece timpul liber atât iarna cât şi vara. „Patinoarul l-am deschis iarna trecută şi l-am asociat cu o piscină semiolimpică. Mai există pe lista noastră vechiul ştrand, pe care vrem să îl includem într-un program de reabilitare, asta dacă zona ne va permite pentru că se înregistrează alunecări de teren. Am vrea să-l amenajăm pentru înot de performanţă, aşa cum am văzut în oraşele civilizate cu care suntem înfrăţiţi”, a explicat ing. Dorin Alexandrescu.
Investiţii majore şi la nivelul sănătăţii
Pe lângă investiţiile care ţin de infrastructură şi de modernizare, un alt segment important îl reprezintă şi investiţiile realizate la nivelul unităţii medicale. Astfel, în perioada următoare urmează să fie reabilitat complet ambulatoriul Spitalului Municipal, care, cu tot cu aparatura necesară, ar ajunge la o valoare de 10 milioane de euro. Tot aici este inclusă şi achiziţionarea unui computer tomograf. „Fondurile pentru acesta vor fi de la Ministerul Sănătăţii. Considerăm că este un lucru extraordinar pentru dorohoieni, pentru că nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la Botoşani sau Suceava pentru efectuarea acestei investigaţii”, a precizat primarul municipiului. De asemenea, primarul susţine că în ultima vreme au început să vină diferiţi medici specialişti care vor să se stabilească în oraş şi care ar acoperi numeroase domenii.

Citeşte şi: Protest inedit pe un drum judeţean plin de gropi din Botoşani

Mădălina OLARIU

***
„Ca să putem vorbi despre dezvoltarea oraşului, trebuie să atragem şi să fixăm aici tineri şi specialişti din toate domeniile, cum ar fi cel sanitar, învăţământ sau poliţie”- ing. Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi

„Am finalizat peste 30 de case sociale cu trei camere, iar acum sunt în construcţie alte 100 de case, dintre care 65 sunt sociale, cu două şi trei camere”- ing. Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei