Cum să faci o afacere din tatuaje

O artă mai puţin înţeleasă, soră cu pictura şi grafica, tatuajul prinde tot mai mult teren * acesta a devenit pentru unii o metaforă a propriei vieţi sau chiar un stil de viaţă * nu se regăseşte numai în rândul tinerilor şi al rebelilor nonconformişti, cum se întâmpla până acum 10-15 ani 

 Mihai Ovidiu Macovei din Piatra Neamţ este unul dintre artiştii tatuatori care şi-a făcut din pasiune un business. Salonul lui „Tattoo Mihai” nu este atât de frecventat pe cât şi-ar dori, este departe de a fi o afacere profitabilă, dar îi permite să-şi susţină familia şi să mai facă şi câte un gest caritabil, măcar de sărbători pentru copiii din orfelinate sau pentru cei aflaţi pe patul de spital. „De mic mi-a plăcut să desenez şi să pictez. Am ales să fac tatuaje din dorinţa de a rămâne desenul meu mai mult timp pentru a fi apreciat. Pe hârtie se pierde mult mai uşor, dar pe piele rămâne cel puţin până se plictiseşte posesorul”, a spus Mihai. Când îi trec pragul salonului, clienţii devin aproape instantaneu prietenii lui. O figură sociabilă şi generoasă, Mihai îşi îmbunătăţeşte stilul de a desena pielea umană zi de zi şi discută cu fiecare client înainte de a trece la treabă. De opt ani, face aproape zilnic câteva astfel de picturi şi cererea venită din partea cunoscuţilor săi a fost cea care l-a determinat prin 2005-2006 să se apuce serios de această artă.
Desenul care îţi poate schimba viaţa
„Se poate trăi în România numai din tatuaje?”, este întrebarea pentru tânărul artist care îşi susţine soţia, cei trei copiii şi mulţimea de animăluţe din casă şi ogradă din puţinii bani primiţi la salon. „Depinde, în România cred că da, dar în Piatra Neamţ nu prea”, răspunde cu puţin amar în glas.
Mihai este un optimist - nu banii contează, ci faptul că face ceea ce-i place, este propriul său şef şi îşi permite „luxul” de a fi generos şi cu cei aflaţi în suferinţă, mai ales copiii. Pentru el, definiţia tatuajului este la fel de simplă ca geometria propriei sale vieţi: „Un desen bine gândit care îţi reflectă personalitatea şi uneori îţi poate schimba chiar viaţa”. Admite că încă mai există inerţii şi mentalităţi învechite, că unii încă mai privesc cu sprânceana ridicată scorpionul desenat pe mână, de aceea înainte de a tatua o persoană o întreabă unde şi ce lucrează sau unde are de gând să ajungă în carieră, în aşa fel încât tatuajul făcut de el să nu-i încurce viaţa pe viitor, să nu-l transforme pe posesor într-un fel de paria al societăţii. „Ştiu că mulţi angajatori încă refuză sau tratează diferit persoanele tatuate, de aceea port discuţii cu fiecare client înainte de a decide ce anume vrea să-i desenez şi unde anume pe corp”. Cât despre propriile tatuaje: „Eu cam sunt cizmarul fără papuci. Am câteva, vreo douăzeci, nu tatuaje neapărat reprezentative. Am numele băiatului meu şi în rest tatuaje cu care am învăţat iniţial. După câţiva ani de lucru autodidact am făcut cursuri specializate, de aproape 8 ani lucrez ca profesionist”, spune Mihai Macovei. 
Independenţă încă de la 14 ani
Viaţa nu a fost pentru Mihai un covor moale. Părinţii i-au susţinut dorinţa de a picta de copil, i-au permis şi chiar l-au încurajat să meargă la cursurile de la Palatul Copiilor, însă ... tatuaje? Nu, mai degrabă pictură, i-au sugerat ei. „De pe la 14 ani am devenit independent. Familia nici nu mi-a interzis, dar nici nu m-a susţinut. Ai mei mă îndemnau să merg să-mi expun desenele, picturile. Am avut pe la Bucureşti participări la expoziţii. Însă, abia când am început să desenez pe piele m-am regăsit, a fost ceva ce mi-a intrat în sânge, fără scăpare. Nu am mai putut renunţa şi nici nu cred că o să renunţ vreodată”, mai spune Mihai.
Cel mai reprezentativ tatuaj pentru el, din miile pe care le-a realizat până acum, chiar dacă este unul cât se poate de simplu, sunt nişte crini pe mâna soţiei sale. Priveşte viitorul artei sale cu optimism: „Cred că este o artă ce prinde, poate deveni şi un business de succes, cândva, în viitor. Au început să se tatueze persoane care în trecut ori nu aveau voie, prin prisma serviciului sau priveau tatuajele ca pe ceva rău sau urât. Şi nu numai tinerii se tatuează, am avut clienţi de 50, 57 de ani, unul chiar de 63 ani. Fiul meu cel mic are 3 ani şi mai tot timpul se mâzgăleşte pe mâini, pe faţă cu carioci şi-mi zice «Am tatuaz»!”. Începutul a fost, ca în orice, cel mai greu. „Nu găseam nicăieri informaţii, nu aveam pe atunci acces la internet sau aparate profesionale şi nici măcar nu cunoşteam persoane care fac această meserie. Am fost un autodidact”, îşi aminteşte artistul.
Mihai Ovidiu Macovei este un om simplu, un tată şi un soţ iubitor, dar şi un mare iubitor de animale. El le-a adunat de pe drum pe cele abandonate, le îngrijeşte şi le găseşte stăpâni iubitori prin intermediul site-urilor de socializare. În casa în care locuiesc cu chirie soţii Macovei şi cei trei copii mai cresc două veveriţe, doi dihori, două broaşte ţestoase, zece iepuri, patru porumbei, două raţe, o pichire, douăzeci de găini, şi bineînţeles, un câine şi-o pisică.
Ingrid CIOFOAIA

„Sufletul omului nu poate fi tatuat nicăieri, însă un desen frumos, o metaforă poate vorbi despre el mai bine decât o pot face cuvintele” - Mihai Ovidiu Macovei