Cupoane pentru pomana de la UE
Dimensiune font:
Asistaţii social vor primi în cutiile poştale cupoanele de alimente * oamenii vor trebui să ducă hârtiile la Primărie, unde vor fi semnate şi livrate Ministerului Fondurilor Europene * în anii trecuţi, pachetele cu ajutoare s-au dat direct, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni, în baza listelor cu beneficiari furnizate de instituţiile responsabile
Municipalitatea suceveană va distribui şi anul acesta ajutoare în produse alimentare de la Uniunea Europeană pentru persoanele cele mai defavorizate. „O veste bună pentru suceveni este aceea că vor fi, în continuare, ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. Anul acesta programul are o nouă modalitate, derulându-se în baza unor cupoane individuale. Acestea sunt emise de către Ministerul Muncii, gestionate de către Ministerul Fondurilor Europene, şi vin prin poştă, acasă la grupul ţintă”, a primarul Ion Lungu.
Primăriei îi revine obligaţia întocmirii de liste suplimentare, în măsura în care noi beneficiari apar între data emiterii cupoanelor şi cea a distribuirii efective a pachetelor cu ajutoare în produse alimentare din fondurile comunitare de intervenţie. Administraţia va prelua cupoanele în cauză de la persoanele îndreptăţite, le va contrasemna pe verso, după care le va trimite Ministerului Fondurilor Europene. „Dacă până în acest an, partener era Consiliul Judeţean, din 2014 implicată este Instituţia Prefectului, care va monitoriza modul de distribuire a acestor ajutoare”, a explicat primarul. El a adăugat că produsele vor ajunge la aceleaşi categorii de beneficiari.
Zeci de mii de beneficiari
În cadrul Planului european de ajutorare a persoanelor defavorizate (PEAD), în anul 2013 cei îndreptăţiţi au primit, fiecare, câte 16 kg de făină albă de grâu, 9 kg de mălai, 0,5 kg de paste făinoase, 5 litri de ulei, 2 cutii de roşii în suc propriu, 2 cutii de zacuscă, 4 cutii de conservă de carne de porc, o cutie de miere de albine şi 3 kg de zahăr. În judeţul Suceava au fost înregistraţi 80.749 de beneficiari, respectiv 39.889 de pensionari, 14.599 de persoane cu handicap, 4.689 de şomeri indemnizaţi, 2.506 de şomeri neindemnizaţi, 18.359 de beneficiare de venit minim garantat şi 707 de persoane care se încadrează la lit. e, din HG nr.950/2012, printre care veterani şi văduve de război, persecutaţi din motive politice, luptători în Revoluţie etc. Judeţul Suceava a avut alocate 3.249,7 tone de produse alimentare, după cum urmează: 1,397,8 tone de făină albă de grâu, 761,6 tone de mălai, 63 de tone de paste făinoase, 471,6 kl de ulei, 116,7 tone de roşii în suc propriu, 68,2 de tone de zacuscă, 96,7 tone de conservă de cane de porc, 26,1 tone de miere de albine şi 247,6 tone de zahăr. În municipiul Suceava, pe listele iniţiale au figurat 5.800 de beneficiari de ajutoarele în produse alimentare comunitare.
Lidia DIACONU
Până acum, pachetele cu ajutoare s-au dat direct la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni, în baza listelor cu beneficiari furnizate de instituţiile responsabile, respectiv AJOFM, Casa de Pensii şi AJPIS.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau