Delegaţie băcăuană, în Parlamentul European
Dimensiune font:
Mai mulţi primari şi parlamentari din judeţul Bacău au fost invitaţi în această săptămână la Bruxelles, în cadrul evenimentului „Viitorul politicilor europene de coeziune”, organizat de europarlamentarul Victor Negrescu în Parlamentul European.
La acest eveniment au participat europarlamentarii Viorica Dăncila, Andi Cristea şi Sorin Moisă, alături de 70 de aleși locali din Bacău, Neamț, Brăila şi Mehedinţi.
„A fost o experiență unică pentru orice om politic, mai ales pentru primarii din România care au participat la aceste dezbateri, proiecte de succes ce vor fi implementate în viitorul foarte apropiat”, spune Gioni Crăciun, primarul comunei Livezi.
Deputatul PSD de Bacău Claudiu Ilişanu a sintetizat participarea la acest eveniment: „Comisarul european pentru politici regionale Corina Creţu a vorbit despre viitorul politicii de coeziune la nivel european, dar și despre fondurile structurale, acele fonduri administrate de către Comisia Europeană, al căror scop este să acorde sprijin la nivel structural. Sprijinul financiar din fondurile structurale este destinat, în principal, regiunilor mai puțin dezvoltate, în scopul de a consolida coeziunea economică și socială în Uniunea Europeană. Pentru noi, ca țară membră, este important ca reducerea decalajelor de dezvoltare între regiuni să devină o realitate.” Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau