Deschiderea parcului de distracţii Cornişa întârzie

default

Dimensiune font:

| 22-07-2014 06:00

Lucrările ar putea fi gata abia la sfârşitul lui 2015 * parcul costă peste 50 de milioane de lei şi este programat să aducă zeci de mii de turişti în Botoşani  

Şantierul Parcului regional de distracții Cornișa a fost vizitat, ieri, de primarul Ovidiu Portariuc și de city-managerul Adriana Zăiceanu. Oficialii au constat că ploile din această vară au întârziat lucrările cu o lună de zile, după cum susțin reprezentanții Eletroalfa, antreprenorul general al lucrării. Primarul Portariuc le-a cerut constructorilor să urgenteze lucrările pentru a recupera luna pierdută din cauza ploilor și pentru a-și crea front de lucru la interioare pe timp de iarnă. „Noi avem banii, am rezolvat cu creditul, trebuie doar ca voi să lucrați să putem efectua plățile”, a declarat primarul Portariuc. Nivelul lucrărilor totale este de 25-30% din proiect, urmând ca până în vara viitoare să fie finalizat în totalitate. Primarul susține însă că deschiderea parcului va fi amânată pentru toamna lui 2015 sau chiar sfârșitul anului. „În același timp apar probleme neprevăzute, nu aș vrea să spun că vara viitoare se va deschide Parcul Cornișa. Să nu ne grăbin pentru că nu este un proiect pentru câțiva ani, ci trebuie făcut cu simț de responsabilitate, și chiar dacă vor fi câteva luni de întârziere, important este să iasă un lucru bun”, a completat edilul-șef, cu toate că reprezentanții constructorului susțin că vara viitoare piscinele vor fi funcționale.
Două tobogane unicat în aqua-parc
Parcul Cornișa va avea ca piesă de rezistență un aqua-parc. Reprezentanții Electroafla susțin că vor fi în total șase tobogane cu apă, patru în exterior și două unicat în țară de interior. „Aici va fi piscina acoperită, cu patru bazine, o piscină mare de 300 mp, piscină copii, bazin hidromasaj și piscină de înot contra curentului. Va fi o zonă de SPA, iar afară o piscină pentru copii și o piscină de dimensiuni olimpice de 50 metri pe 25. Vor fi 4 tobogane de apă exterioare și două tobogane interioare unice în țară, care vor avea plecarea-sosirea în interior, dar tubulatura în exterior”, a declarat reprezentantul Electroalfa. În total, parcul Cornișa va avea 10 obiective, printre care aqua-parc, patinoar acoperit, bază sportivă, râu pentru rafting.
3 milioane pe an, rată la creditul pentru Cornișa
Primarul Ovidiu Portariuc susține că la fiecare întâlnire cu botoșănenii le explică acestora că sunt foarte puține lucrări în municipiu pentru că 30 milioane lei sunt concentrați în construcția Parcului Cornișa, cel care ar trebui să aducă zeci de mii de turiști în Botoșani. „Pentru reabilitarea unui cartier întreg avem nevoie de 50-60 miliarde, practic această investiție de la Cornișa înseamnă bani care ar fi asigurat lucrări pentru 70-80% din oraș. Este o investiție majoră și atrage resursele municipalității pe 4-5 ani spre acest mega-proiect. Nu uitați că 30 miliarde pe an plătim numai rata la bancă. Nu mai vorbim de costurle de operare”, a completat Portariuc.
Primarul vrea operator privat la Cornișa
E
dilul-șef al municipiului spune că majoritatea din Consiliul Local va decide cum va fi administrat Parcul Cornișa, dar că el optează pentru management privat deoarece s-a dovedit că administrarea statului este una defectuoasă. „Nu are sens să experimentăm și să învățăm câțiva ani o asemenea afacere, când un privat ar putea face asta și ne-ar plăti nouă o redevență și am putea să ne acoperim costurile. Eu aș vrea ca proiectul să prezinte interes pentru un operator privat la operarea unui asemenea parc”, a spus primarul.
Sucevenii și turiștii cărați cu autocarul
Primarul municipiului Botoșani a precizat că a avut discuții cu reprezentanți administrației publice din Suceava pentru a crea acel aflux de turiști prin conectarea Botoșaniului la circuitele turistice din Bucovina. Astfel, va fi înființată o lunie de transport zilnică de la Suceava până la Cornișa, în acest sens urmând să fie amenajată și o parcare pentru autocare.
Instructori de înot, pregătiți cu ISJ și AJOFM
Cel puțin 8-10 instructori de înot vor fi angajați la Parcul Cornișa pentru a asigura cursuri de înot pentru elevi, cursuri ale căror costuri vor fi suportate de Primăria Botoșani. Primarul Portariuc spune că a discutat cu oficialii Inspectoratului Școlar Județean și ai Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă pentru a pregăti astfel de instructori, meserie mai puțin întâlnită în Botoșani. De asemenea, doi oameni de afaceri și-au manifestat intenția de a investi în Parcul Cornișa. „Unul intenționează să deschidă un mic hotel, celălat un clu adresat tinerilor. Mai multe amănunte nu știu”, a declarat Ovidiu Portariuc.
McDonald's la Cornișa
Primarul municipiului Botoșani a adăugat că vor fi făcute demersurile necesare pentru atragerea giganților gen McDonald's sau KFC în Parcul Cornișa. „Le trimitem o scrisoare să le prezentăm acest proiect unde va fi afluență de turiști care va permite o investiție de 200-300.000 euro
cum e în cazul McDonald's”,
a declarat edilul-șef.
Alina CALINIUC

„Suntem abia la 25% din proiect cu foarte multe probleme apărute, dar e treaba noastră să rezolvăm aceste probleme. Inaugurarea poate avea loc în toamna lui 2015, termenul maxim este luna decembrie 2015 când trebuie finalizat” - primarul Ovidiu Portariuc

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei