Detalii INCENDIARE în cazul infirmierului acuzat de trafic de influenţă
Dimensiune font:
Individul suspectat că intermedia angajări în instituţii publice din Iaşi, contra unor sume consistente de bani, a fost arestat * potrivit anchetatorilor, la nivelul Iaşului ar exista o adevărată reţea de trafic de influenţă, cu o activitate extrem de complexă
La finele săptămânii trecute, judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurori pe numele lui Vasile Ilioae (36 de ani), infirmier la Institutul „Socola”, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Decizia poate fi contestată la instanţa superioară, respectiv la Curtea de Apel Iaşi.
Oamenii legii au efectuat recent o percheziţie domiciliară în locuinţa ieşeanului şi au fost puse în executare mai multe mandate de aducere la sediul Parchetului.
De unde a început scandalul
Anchetatorii au precizat că, în vara acestui an, Ilioae ar fi cerut şi primit suma de 1.000 de euro de la un martor-denunţător pentru a-i facilita angajarea în cadrul unei instituţii cu profil medical din municipiul Iaşi, lăsând să se creadă că are influenţă asupra persoanelor cu putere decizională din cadrul respectivei unităţi sanitare. Potrivit unor surse, angajarea ar fi urmat să fie făcută în cadrul Spitalului de Recuperare.
„Activitatea de natură infracţională ar fi una complexă, existând indicii că inculpatul ar fi avut preocupări pentru intermedierea sau rezolvarea contra cost a unor probleme întâmpinate de diferite persoane în accesarea unor unităţi spitaliceşti sau a altor instituţii publice din municipiul Iaşi”, a declarat procurorul Alexandru Pecincu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Ilioae este infirmier la Institutul de Psihiatrie „Socola” şi, potrivit managerului instituţiei, este cunoscut pentru faptele sale, mai multe persoane făcând reclamaţii împotriva lui, după ce ar fi fost păcălite. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau