Dezastru în urma drujbarilor
Dimensiune font:
Trotuarele din Târgu Cucu au devenit impracticabile. În jurul Palatului de Justiţie, unde săptămâna trecută au fost tăiaţi arborii de pe trotuare, cetăţenii sunt nevoiţi să circule pe carosabil din cauza mizeriei, a şanţurilor şi a mormanelor de moloz rezultate în urma intervenţiei celor de la Servicii Publice
Mizerie de nedescris, sâmbătă, pe trotuarele din jurul viitorului Palat de Justiţie. Pe fondul ploilor din ultimele zile, zonele „defrişate” recent de angajaţii municipalităţii s-au transformat într-o adevărată mocirlă, trecătorii făcându-şi cu greu drum printre noroaie, şanţuri şi mormane de moloz. Ieşenii s-au arătat indignaţi de faptul că tăierea arbuştilor nu a fost urmată de o minimă curăţenie. „Măcar mormanele pământ puteau să le ia de pe trotuare. A plouat, prin urmare s-a format mocirlă. Exact ce trebuia pentru o sâmbătă perfectă”, a ironizat unul dintre trecători. Cei mai mulţi au ocolit zona, alegând să circule pe carosabil, expunându-se astfel riscului unor accidente.
Restricţii şi multe parcări
În perioada imediat următoare haosul va continua, întrucât şi circulaţia auto în zona Târgu Cucu va suporta modificări importante. Una dintre intenţiile municipalităţii este aceea de a asigura trei benzi pe strada Cucu, în zona Palatului de Justiţie, pentru a crea un acces mult mai facil către acest obiectiv. Printre altele, staţia de transport judeţean amplasată pe strada Cucu va fi mutată în totalitate în rondul vechi de tramvai, urmând a lăsa un acces liber permanent de acces în jurul Curţii de Apel. Totodată, municipalitatea lucrează la două proiecte de amenajare a unor locuri de parcare în jurul Curţii de Apel. În afară de cele 70 de locuri de parcare pe care le asigură Curtea de Apel, există o solicitare de certificat de urbanism pentru construirea unei parcări pe strada Stihii, spre sinagogă, pe o suprafaţă de 700 mp şi o alta la intersecţia 5 Drumuri, unde un investitor vrea să facă o parcare subterană de 50 de locuri. Dan CONSTANTINESCU
Mai multe imagini, pe www.ziarulevenimentul.ro
* * *
Ploaia de sâmbătă a transformat gropile şi mormanele de pământ în valuri de noroi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau