Diplomaţi din 23 de ţări se întâlnesc la Suceava
Dimensiune font:
Începând de astăzi, timp de două zile, diplomaţi din 23 de state se vor afla la Suceava, într-o vizită de documentare organizată de Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul autorităţilor judeţene.
Din delegaţie fac parte ambasadori din Argentina, Algeria, Peru, Belarus, Egipt, Chile, Armenia, Pakistan, Cuba, Uruguay, Azerbaidjan, Mexic, Slovacia, Coreea, Nigeria, Irak, Iran, Turkmenistan, precum şi reprezentanţi ai ambasadelor Danemarcei, Braziliei, Ucrainei, Kazahstanului şi Republicii Congo.
Astăzi, de la ora 17,30, în Sala „Ştefan cel Mare” de la Palatul Administrativ, delegaţia se va întâlni cu reprezentanţi ai autorităţilor şi ai mediului de afaceri. În zilele următoare, sâmbătă şi duminică, reprezentanţii corpului diplomatic vor vizita obiective turistice şi religioase din Marginea, Putna, Voroneţ, Vama şi din municipiul Suceava. Vizita corpului diplomatic are drept scop promovarea potenţialului turistic, economic şi de investiţii al judeţului Suceava.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau