Diplome împărţite la 25 de ani de la Revoluţie
Dimensiune font:
72 de plachete şi 25 de diplome au fost înmânate ieri revoluţionarilor, de către prefectul Iaşului * de asemenea, Primăria Iaşi a acordat trei distincţii asociaţilor care au participat la evenimentele din decembrie '89
Autorităţile ieşene au comemorat ieri, 22 decembrie, împlinirea a 25 de ani de la Revoluţie. Cu prilejul acestui eveniment, Instituţia Prefectului Iaşi a oferit revoluţionarilor ieşeni 72 de plachete şi 25 de diplome pentru eroismul de care au dat dovadă. „Această plachetă este un minim simbol pentru cei care au avut curajul şi demnitatea de a declanşa ceea ce se cheamă Revoluţia Română. Fac parte din Asociaţia 14 Decembrie, fiind unul dintre cei arestaţi pentru cinci zile, având ca motiv acţiunea noastră revoluţionare”, a declarat Aurel Ştefanache. Cu toate că intenţia a fost considerată lăudabilă, au existat şi persoane nemulţumite, care nu au vrut să primească plachetele oferite de prefectul Dan Cârlan. „Spiritul revoluţionar este rar. Fiecare doreşte, chiar şi după douăzeci de ani, să-şi manifeste opţiunile şi personalitatea în moduri în care, pentru noi cei de rând, pot părea mai deosebite. Cred că acest lucru se întâmplă şi cu cei care nu au dorit să primească aceste simboluri ale recunoaşterii noastre”, a punctat prefectul Dan Cârlan.
Şi Primăria a răsplătit curajul revoluţionarilor
Odată încheiată ceremonia de înmânare a distincţiilor oferite de Instituţia Prefectului, tot alaiul s-a mutat la ceremonialul religios şi militat de la troiţa din faţa Palatului Culturii, unde Primăria Municipiului Iaşi a înmânat trei distincţii. „S-au înmânat trei distincţii asociaţiilor de revoluţionari din Iaşi, acestea fiind un omagiu pentru cei care s-au sacrificat pentru rezultatele victoriei Revoluţiei Române”, a declarat Mihai Chirica, viceprimarul Iaşului. Pe toată perioada slujbei, revoluţionarul ieşean Eugen Popa a împărţit colaci celor prezenţi la festivitatea de comemorare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau