Direcţia de Sănătate Publică Vaslui stă cu mâinile în sân
Dimensiune font:
Scandalul dezinfectanţilor din spitale este departe de a se fi încheiat * în timp ce la nivel naţional au fost dispuse controale în toate spitalele, la Vaslui, Direcţia de Sănătate Publică nu se grăbeşte să ia măsuri
DSP Vaslui nu a demarat verificări în unităţile sanitare din judeţ. Prin vocea purtătorului de cuvânt, instituţia anunţă că nu suflă o vorbă despre acest subiect.
„Având în vedere că este în curs o anchetă a Parchetului General, nu putem oferi informaţii cu privire la aceste aspecte”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, cea mai mare unitate sanitară din judeţ, se achiziţionează de ani de zile, în baza unei licitaţii, dezinfectant distribuit de Trustul Hexi Pharma. Unitatea sanitară are pe stoc în prezent cantităţi de dezinfectant pe care le foloseşte în continuare. DSP nu a solicitat deocamdată încetarea folosirii respectivelor soluţii. Inspectorii sanitari urmează să facă un control la spital, de unde vor preleva probe. Reprezentanţii spitalului au efectuat propriile controale, iar analizele de laborator au relevat faptul că nu există probleme cu privire la calitatea dezinfectantului folosit.
Citiţi şi Tradiţii de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii
Un număr de 118 pacienţi internaţi în 2015 în spitalele din judeţ au contactat infecţii interioare în timpul internării: unul a făcut septicemie, 38, infecţii digestive, alţi 12 pacienţi au contactat infecţii respiratorii, 35, infecţii ale plăgilor chirurgicale, 22, infecţii urinare şi alţi 4, infecţii cutanate.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau