Directorul general al E.ON, întâlnire cu primarul Iaşului!
Dimensiune font:
Dezvoltarea reţelelor edilitare în zona Spitalului Regional de Urgenţă, armonizarea programelor de investiţii, precum şi susţinerea educaţiei profesionale la nivelul municipiului Iaşi au fost câteva dintre subiectele discutate în cadrul unei întâlniri dintre Frank Hajdinjak, director general al E.ON România, şi Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. O altă temă abordată a fost legată de dezvoltarea infrastructurii pentru încărcarea maşinilor electrice, având în vedere că unul dintre obiectivele strategice ale E.ON este de a se implica în promovarea şi susţinerea de soluţii privind electromobilitatea în România. Un număr de 7 staţii de încărcare a maşinilor electrice au fost deja instalate anul trecut, dintre care trei sunt funcţionale la sediile E.ON din Iaşi, Târgu Mureş şi Bucureşti, iar restul în Iaşi, în locaţii ale unui dealer auto şi la Universitatea Tehnică.
De asemenea, prin proiectul E.ON Drive, compania îşi exprimă deschiderea şi disponibilitatea de a deveni un partener de încredere pentru companii, operatori de parcuri auto şi municipalităţi cărora le poate pune la dispoziţie soluţii adaptate nevoilor lor legate flotele de maşini electrice: staţii de încărcare, soluţii de management pentru optimizarea încărcării, servicii de facturare şi multe altele.
În cadrul întâlnirii, E.ON România şi-a afirmat susţinerea candidaturii municipiului Iaşi în cadrul programului „Iaşi – Capitala Tineretului din România 2019-2020”. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau