DNA loveşte din nou în familia Vlasov
Dimensiune font:
Procurorii anticorupţie lovesc încă o dată în familia Vlasov. Reamintim că Mihail Vlasov, ex-preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru că a cerut o şpagă de un milion de euro de la un om de afaceri, ca să pună o vorbă bună într-un dosar de arbitraj. Acum, fiica sa, Vanda, este acuzată de instigare la fals intelectual. Procurorii DNA le-au mai luat în vizor şi pe Domnica Daniela Pop, asistent arbitral şef adjunct în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, şi pe secretara Cassandra Chirilă, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.
Dată în gât de noii şefi ai CCIR
Noile acuzaţii au apărut după ce CCIR a formulat o sesizare la DNA, cum că toate documentele trimise procurorilor începând din 21 martie sunt emise fără a fi îndeplinite condiţiile legale. Procurorii au aflat astfel că, la 28 aprilie, CCIR a primit, prin Vanda, o cerere formulată de Mihail Vlasov, privind eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte dacă a fost membru al instanţelor de arbitraj. „Ca răspuns, Chirilă a întocmit un înscris în care a precizat că Vlasov Mihail nu a făcut parte din nicio instanţă de arbitraj, o copie fiind remisă lui Vlasov Vanda, fără a verifica în totalitate evidenţele electronice şi scriptice existente şi fără a o prezenta conducătorului instituţiei spre verificare, avizare şi semnare. În plus, la momentul în care a depus cererea, Vlasov Vanda i-a înmânat lui Chirilă şi un model de adeverinţă. Ulterior, acest înscris a fost depus la instanţa care judecă dosarul lui Vlasov Mihail”, au spus procurorii DNA.
Actele false l-au ajutat pe tatăl ei să scape de cătuşe
Procurorii au mai aflat că Pop a primit tot de la Vanda o altă cerere a lui Vlasov, privind eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă că acesta nu a făcut parte din completele de arbitraj comercial. „La insistenţele şi presiunile lui Vlasov Vanda, în aceeaşi zi şi fără efectuarea unor verificări complete, Pop a eliberat, fără ştiinţa conducerii instituţiei, o adeverinţă pe care a semnat-o personal. Acest înscris a fost folosit de Vlasov Mihail pentru termenul de instanţă din 22 aprilie”, au adăugat procurorii. Şi pe baza acestor acte, ex-preşedintele CCIR a primit arest la domiciliu. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau