Donaţii pentru nevoiaşii din municipiul Iaşi
Dimensiune font:
Săptămâna trecută, ieşenii au putut susţine material, cu alimente neperisabile, mai multe persoane singure, persoanelor vârstnice şi a familii aflate în situaţie de dificultate, cu ocazia sărbătorilor pascale, în cadrul campaniei „Donează pentru un zâmbet!”. În urma campaniei s-au strâns articole de îmbrăcăminte pentru un număr de aproximativ 150 de persoane. Acestea au fost dirijate către beneficarii adăposturilor de noapte ale Primăriei Municipiului Iaşi. De asemenea, au fost donate jucării pentru un număr de 90 de copii preşcolari, beneficiari ai Centrului de zi “Prichindel” şi Centrului pentru mamă şi copil aflaţi în dificultate, alimente (făină de grâu, zahăr, ulei, paste, etc.) pentru un număr de 15 familii (6 familii monoparentale cu un număr de 15 copii, beneficiare ale Centrului victimelor violenţei în familie şi 9 familii aflate în monitorizarea DAC), mobilier de bucătărie pentru o familie aflată în dificultate, din monitorizarea DAC şi dulapuri şi alte articole de mobilier pentru o altă familie din monitorizarea DAC. “Campania, aflată la a IV a ediţie, are o componentă socială puternică, mizând în principal pe spiritul de solidaritate al ieşenilor. Este o acţiune destinată persoanelor singure, persoanelor vârstnice şi familiilor vulnerabile din punct de vedere social de pe raza municipiului Iaşi”, au precizat reprzentanţii Primărie Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau