Dosarul „UTI”, reluat după vacanţa judecătorească
Dimensiune font:
Magistraţii bucureşteni au hotărât amânarea dosarului de corupţie în care este acuzat fostul edil-şef al Iaşului * Gheorghe Nichita este acuzat de DNA că ar fi primit mită un procent de 10% dintr-un contract * ex-primarul şi-a susţinut în mod constant nevinovăţia
Judecătorii din cadrul Tribunalului Bucureşti au decis amânarea procesului în care fostul primar Gheorghe Nichita este acuzat de comiterea unor fapte de corupţie. Astfel, instanţa a decis amânarea cazului pentru data de 11 septembrie 2017.
Amintim că, în urmă cu câteva luni, Nichita a fost trimis în judecată pentru că ar fi primit mită de la preşedintele grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu.
Un procent din contract
În acelaşi caz, Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici şi Mihail Tănăsescu sunt acuzaţi de dare de mită. Astfel, Nichita este acuzat că a primit zece la sută dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.
„În urma cercetărilor, a rezultat că, în august 2013, în contextul implementării proiectului Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi, care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, finanţat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iaşi, ar fi cerut şi primit de la ceilalţi inculpaţi mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI - IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii“, susţin procurorii DNA.
Totalul sumelor şi al beneficiilor primite drept mită de către Gheorghe Nichita ar fi de 3.693.710 lei, potrivit anchetatorilor. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau