Două arestări în reţeaua contrabandiştilor de duminică
Dimensiune font:
Judecătorii Tribunalului Iaşi au operat două arestări în ultimul dosar de contrabandă cu tutun. „Există suspiciunea rezonabilă că începând ianuarie 2016, la Iaşi şi Neamţ s-a constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat mai multe persoane, care a avut ca scop introducerea în ţară, în mod ilegal, a unor cantităţi importante de ţigarete, care ulterior erau comercializate pe piaţa ilicită din România. S-a reţinut că unul dintre liderii grupului infracţional avea ca atribuţii contrafacerea ţigaretelor în fabrici clandestine ori introducerea ilegală a acestora din Republica Moldova şi Ucraina, iar ulterior comercializarea către alţi intermediari”, au spus anchetatorii.
Cel de-al doilea lider se ocupa de preluarea ţigaretelor şi recomercializarea acestora angro, prin intermediari din Iaşi, Neamţ, Bacău şi alte judeţe. Judecătorii Tribunalului au emis mandate de arestare preventivă pe numele lui Gabriel Pantoc şi al nemţeanului Oleg Vicliuc. Soţia celui din urmă, Mihaela, a primit arest la domiciliu. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau