Drame şi indiferenţă
Dimensiune font:
În ciuda faptului că numărul copiilor cu autism este în creştere în judeţ, nevoile lor şi ale părinţilor îi lasă reci pe majoritatea factorilor de decizie din comunităţile locale * în judeţ sunt peste 400 de copii cu autism
Numărul copiilor diagnosticaţi cu autism a crescut cu peste 40 de cazuri într-un singur an în judeţul Bacău. „În anul 2015 s-a înregistrat o creştere cu 42 de cazuri a numărului de copii diagnosticaţi cu autism, faţă de anul 2014”, a subliniat Sorin Braşoveanu, directorul general DGASPC Bacău. Numărul total al copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist (autism), aflaţi în evidenţele oficiale, a depăşit 400 în judeţul Bacău, însă numărul real de cazuri este mai mare, fiind mulţi care nu sunt în evidenţele direcţiei.
Autorităţile locale care nu oferă niciun sprijin celor aflaţi în nevoi
Indiferenţa celor aleşi şi plătiţi din banii noştri, ai tuturor, pentru a reprezenta interesele tuturor cetăţenilor atinge cote maxime în 41% din unităţile administrative-teritoriale din judeţul Bacău. Mai precis, 41% din autorităţile locale din judeţ nu furnizează niciun fel de serviciu pentru persoanele cu dizabilităţi (inclusive copii), în timp ce 56% din cele care furnizează servicii, oferă în fapt doar sprijin şi servicii primare. „Am luptat încă de la început şi luptăm cu mentalităţi, cu mentalitatea unor autorităţi şi instituţii locale”, a declarat Sorin Braşoveanu, directorul general DGASPC Bacău.
Apel la consilierii locali băcăuani
Emil Melinte, tatăl unui copil autist din Bacău, a adus direct la cunoştinţa consilierilor locali problemele şi nevoile cu care se confruntă micuţii şi familiile lor. Nevoile reale ale copiilor cu autism sunt departe de ceea ce sistemul le oferă, grija sistemului vizând aspecte materiale, şi acestea fiind inadecvate. În timp ce viceprimarul Bacăului, Radu Ababei, dar şi alţi consilieri locali vorbeau de zor la telefon, consilierul Ghiorghe Huluţă părăsind chiar sala şi lăsându-şi telefonul, care a sunat întruna, Emil Melinte le explica: „Materiale didactice speciale pentru aceşti copii, care să-i ajute în procesul de învăţare nu sunt. Primesc ghiozdane şi inutile caiete inscripţionate cu numele unor persoane plătite din bani publici”. El nu a putut să nu remarce atenţia cu care este tratat: „Observ că se vorbeşte foarte mult la telefon în Consiliu Local Bacău...”.
Emil Melinte a precizat că a făcut demersuri şi la alte instituţii specializate, însă a fost direcţionat către finanţator. „M-am adresat directorului şcolii Montessori, Inspectoratului şcolar, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, răspunsurile sunt acelaşi: nu decidem noi, vă rugăm să vă adresaţi Ministerului, acolo se fac legile, noi nu putem schimba nimic. Şi uite aşa noi, părinţii acestor copii, suntem trimişi la Parlament, Guvern sau la Preşedinţie”, a subliniat părintele copilului cu autism.
În replică, preşedintele de şedinţă, consilierul PNL Costel Bujor, l-a direcţionat pe părinte către alt finanţator. „Mulţumim, domnule Melinte, după câte ştiu sub Consiliul Judeţean este acea Direcţie privind persoanele cu handicap şi sper să fie o colaborare bună între cele două instituţii” a precizat Costel Bujor. Viceprimarul Radu Ababei, care încheiase convorbirea sau convorbirile telefonice, a intervenit subliniind că sunt „cerinţe educaţionale speciale” în cazul copiilor cu autism. Emil Melinte le-a atras atenţia consilierilor locali că stă în puterea şi responsabilitatea lor să ajute copiii cu autism, dar, din păcate, nu a plecat cu nicio promisiune de sprijin.
Citeşte şi: Zeci de copii abandonaţi
Sonia PAVELESCU
„De multe ori ni s-a respins ajutorul pe care-l ofeream din cauza mentalităţilor care încă persistă, din păcate” – Sorin Braşoveanu, directorul general DGASPC Bacău
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau