Drumul din pădurea Mihoveni va fi betonat
Dimensiune font:
Tronsonul deserveşte peste 40.000 de oameni şi nu a văzut niciodată asfalt sau beton * lucrările costă peste 2 milioane de lei şi sunt plătite din bani guvernamentali
Consiliul Judeţean (CJ) Suceava a început betonarea drumului judeţean 178 A, ce leagă localităţile Costâna şi Mihoveni. Investiţia va deservi 40.000 de oameni şi este realizată cu bani de la Guvernul României. Până acum, drumul care are o lungime de peste 3 kilometri, nu a mai fost nici asfaltat şi nici betonat.
Un drum pentru 40.000 de oameni
Preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, a trecut ieri pe la şantier împreună cu Radu Avădanei, şeful Direcţiei de Drumuri şi Poduri din cadrul instituţiei. „Fondurile sunt asigurate de la Guvernul României, prin ultima rectificare de buget”, ne-a declarat Cătălin Nechifor.
Investiţia este considerată o prioritate. „Este o zonă importantă de locuitori. Sunt 40.000 de locuitori care vor să ajungă mai repede la Suceava pe drumul care traversează codrul Costânei”, a spus Nechifor. Dacă demararea lucrărilor este deja o certitudine, finalizarea lor până la venirea iernii este pusă la îndoială. „Prima porţiune din cei 3,6 kilometri va fi cu îmbrăcăminte din beton de ciment. Pe partea de pădure cu serpentine şi intrarea în satul Costâna va fi cu îmbrăcăminte asfaltică”, a spus Radu Avădanei. Costul lucrărilor depăşeşte 2 milioane de lei.
Oana ŞLEMCO
„Am început lucrările de aproximativ o săptămână. La această dată avem 530 de metri de bandă de beton rutier” – Cătălin Nechifor, preşedintele CJ Suceava
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau