Drumul spre Ucraina a fost distrus de traficul greu
Dimensiune font:
Primăria Suceava este nevoită să facă reparaţii costisitoare pe o porţiune din magistrala rutieră care străbate reşedinţa de judeţ, de la intrarea dinspre Fălticeni şi până la ieşirea spre Botoşani. Artera principală, care asigură legătura cu Ucraina, a fost reabilitată în cadrul unui proiect cu finanţare europeană nerambursabilă. Porţiunea cuprinsă între Bulevardul „Sofia Vicoveanca” şi Calea Obcinilor a necesitat intervenţii radical. De altfel, este cea mai distrusă bucată de drum şi acum. Este deja vizibilă „vălurirea” asfaltului, cauzată - cu predilecţie în perioadele de caniculă - de autovehiculele de mare tonaj de pe DE 85, care, în drum înspre Şcheia, traversează şi această parte a capitalei de judeţ.
Reparaţii din bugetul local
Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei, recunoaşte că este într-adevăr o problemă. Întrucât lucrarea a ieşit din garanţie, remedierile se vor face pe cheltuiala bugetului local, aşa cum s-a convenit cu experţii care fac monitorizarea post-proiect. Adjunctul şefului executivului subliniază că s-a emis dispoziţie de efectuare a intervenţiilor, acestea urmând a demara odată cu creşterea temperaturilor. Pe de altă, şoferilor le creează disconfort inclusiv crăpăturile apărute în carosabil, dar şi stricăciunile din jurul gurilor de canal. „Lucrarea a ieşit din garanţia de 2 ani, dar aceasta este în monitorizare. Am semnat deja dispoziţia, iar când vor fi temperaturi mai ridicate, inclusiv pe timp de noapte, se va trece la efectuarea reparaţiilor. Văluritul este de la traficul greu, iar atunci când au fost cei care fac monitorizarea, de comun acord am convenit să remediem ceea ce s-a stricat”, a explicat Harşovschi.
Stratul afectat se va îndepărta prin frezare, iar în loc va fi turnat un nou covor asfaltic de uzură cu o grosime de 4 centimetri.
Reabilitarea magistralei rutiere, şi altor 14 străzi importante, a obţinut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013. Indicatorii economici iniţiali pentru executarea efectivă au fost de circa 50 de milioane de lei, însă, la licitaţie, consorţiul de firme Con Bucovina, Florconstruct, Cominco şi Symmetrica a sub-licitat, câştigând lucrările de reabilitare cu o ofertă de aproximativ 40 de milioane de lei.
Lidia DIACONU
40 de milioane de lei
Atât au costat lucrările la drumul care acum este distrus.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau