Echipa Universităţii Tehnice, finalistă într-o competiţie pe teme energetice
Dimensiune font:
Prima etapă a Energy Challenge - ediţia 2017 - a adunat idei şi soluţii tehnice inedite din partea a 17 echipe din 6 centre universitare din ţară: Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara. Lucrările propuse au fost analizate de un juriu format din specialişti E.ON, în etapa următoare calificându-se 9 echipe dintre cele înscrise în competiţie. Echipele finaliste vor participa, în perioada 27 februarie-3 martie, la Târgu Mureş, la un training specializat - Energy Challenge Academy, ocazie cu care vor afla mai multe informaţii despre piaţa de energie şi Grupul E.ON în România. Totodată, echipele vor avea posibilitatea de a dezvolta ideea cu care s-au înscris în concurs sau de a primi sfaturi de la specialiştii în domenii tehnice şi resurse umane. Marea finală va avea loc în luna aprilie, la Târgu Mureş, şi va desemna cele mai bune trei proiecte ale ediţiei Energy Challenge 2017, respectiv, câştigătorii premiilor puse în joc.
Energy Challenge este o competiţie dedicată studenţilor dornici să contureze noi modele de afaceri pentru lumea dinamică şi în continuă schimbare a energiei. Ediţia 2017 este dedicată tuturor studenţilor la zi la facultăţile din România, nivelul licenţă şi master. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau